Preotul și profesorul Gheorghe Crețu s-a născut la 23 februarie 1880, în comuna Dobreşti, judeţul Muscel, ca fiu al preotului Constantin Creţu (1855-1929) şi al Ioanei (1860-1928), ambii părinţi fiind înmormântaţi în faţa bisericii din Budişteni. Licenţiat în teologie în 1906, a funcţionat ca preot în Budişteni, iar din 1919 a fost profesor secundar de religie la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Bucureşti.

Arhiepiscopul şi mitropolitul Miron îi oferă Crucea patriarhală

Mobilizat la 13 august 1916, a participat ca preot la Războiul de Întregire până la 1 iunie 1918, când s-a decretat demobilizarea. Pentru modul cum şi-a făcut datoria pe front, a fost decorat cu ”Coroana României” cu spade în gradul de Cavaler, cu Înaltul Decret Regal 4157/1917 şi Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918, cu brevetul 32859/1921. De la 20 februarie 1919, cu Ordinul 454 al Marelui Cartier General, a fost chemat în mod excepţional şi numit predicator al Lagărului de carantină morală Cotroceni, unde a funcţionat până în februarie 1920, când a fost numit predicator şi la Regimentul 18 Infanterie Gorj, iar în 1921, predicator la patru unităţi cu sediul la Regimentul 2 Artilerie Malmeşan. În timpul campaniei din Basarabia, cu Regimentul 6 Vânători, Gheorghe Creţu s-a remarcat prin sfaturile date trupei, predicile la bisericile din teritoriu, înfiinţarea de şcoli româneşti pentru copii şi adulţi (Pârliţa, Călăraşi) cu peste 100 de cursanţi, şezători artistico-literare etc. Prezenţa apropiată de trupă, asistenţa religioasă dată muribunzilor şi răniţilor, predicile care au contribuit la reînălţarea spiritului de jertfă au fost apreciate chiar de ministrul de Război. La 20 noiembrie 1930, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor aprecia că Gheorghe Creţu ”este un distins cleric, om de acţiune… totdeauna binevoitor la îndeplinirea sarcinilor date pe care le îndeplineşte cu devotament şi pasiune. Gata oricând la lucrul bun, cuvântător cu suflet”. Ca o recunoaştere a activităţii şi meritelor sale, la 18 aprilie 1932, Miron, arhiepiscop şi mitropolit, îi oferă Crucea patriarhală. Mort în 1956, a fost înmormântat alături de părinţii săi, în cimitirul bisericii din Budişteni.

A fost organizatorul Te Deum-ului de la Chișinău ce a consfinţit Actul Unirii

Părintele Gheorghe C. Creţu de la Biserica ”Sfântul Pantelimon” – Foişorul de Foc din Bucureşti se numără printre cei 250 de preoți ortodocși români care au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. În ceea ce privește marele act istoric al Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, trebuie precizat în primul rând faptul că părintele Gheorghe C. Creţu a făcut parte din soborul de preoţi condus de arhimandritul Gurie Grosu care a oficiat în Catedrala Naşterii Domnului din Chişinău slujba de Te Deum ce a consfinţit Actul Unirii.
Referindu-se la această zi istorică, părintele Gheorghe C. Creţu avea să-l informeze, la 4 aprilie 1918, pe părintele Vasile Pocitan, şeful Serviciului religios de pe lângă Marele Cartier General al Armatei Române (1916-1922), că a fost organizatorul Te Deum-ului de la Chişinău din 27 martie 1918: ”Pe ziua de 27 martie a.c. mă dusesem la Chişinău ca să cumpăr abecedare pentru şcoala de adulţi. Toţi vorbeau de o şedinţă importantă care are loc la Sfatul Ţării şi din care putea ieşi Unirea (…). La ora 6.30 soseşte dl. col. I. Mihăilescu, comandantul Brigăzii I Vânători, care, văzând cum stă lucrul, mă autoriză să organizez Tedeum-ul, fiind singurul preot din Regat prezent aici. Trimit după o carte de Tedeum la preoţii de la regimentele române, dar nu soseşte. În vremea aceasta soseşte un protoiereu, care fusese de rând, şi câţiva preoţi veniţi de curiozitate şi cu toţii recunosc că nu avem nici o carte moldovenească în biserică, fiind azvârlite cine ştie în ce dulap pe la Arhiepiscopie. La orele 7 fără un sfert soseşte dl. Comandant al Pieţei şi din nou mă autoriză şi roagă să organizez Tedeum-ul pe româneşte. Atunci iau pe părintele arhidiacon al soborului şi-i dictez cele 3 ectenii din polihroniu şi cele 3 de la sfârşitul Tedeum-ului. Mai soseşte în fine şi o carte pe moldoveneşte, cum zic pe aici, şi din ea luăm rugăciunea de mulţumire”.

A înființat Căminul Cultural ”Marele Voievod Mihai de la Alba-Iulia” din Leordeni

Mai multe informaţii despre viaţa din linia întâi a frontului a părintelui Gheorghe C. Creţu sunt oferite de lt. col. Dabert, comandantul Regimentului 6 Vânători: ”Părintele Gheorghe C. Creţu a luat parte la toate operaţiunile regimentului din prima perioadă a campaniei, unde s-a ilustrat prin prezenţa apropiată de trupă şi asistenţa religioasă dată muribunzilor şi răniţilor. În timpul retragerii din Muntenia a însoţit trenul regimentului cu puţinii ofiţeri care mai rămăseseră, căutând a le ridica moralul, atât lor, cât şi nefericiţilor soldaţi. În zona de reorganizare, a fost permanent în mijlocul credincioşilor militari, contribuind prin cuvântul său la reînălţarea spiritului de jertfă”. De la 20 februarie 1919, părintele a fost chemat în mod excepţional şi numit predicator al Lagărului de carantină morală Cotroceni, prin ordinul Serviciului religios al Marelui Cartier General nr. 454. Comandantul Lagărului de carantină morală Cotroceni, maiorul Bertea, vorbeşte într-un raport din 25 februarie 1919 despre părintele căpitan Gheorghe Creţu, care devenise între timp confesorul Lagărului de carantină morală Cotroceni: ”Cu multă bunăvoinţă, în delicata misiune, preotul Creţu s-a achitat, contribuind cu predicile sale la readucerea pe calea cea bună a ostaşilor noştri rătăciţi care se reîntorceau din captivitate. În mai multe rânduri, calităţile sale de vorbitor au fost apreciate chiar de dl. ministru de Război care i-a adus elogii”. Îl regăsim pe părintele Gheorghe C. Creţu alături de Patriarhul Miron Cristea în data de 20 iunie 1937 cu ocazia sfinţirii paraclisului Liceului ”Mihai Viteazul” (în prezent Colegiul Național ”Mihai Viteazul”) din Bucureşti, unde era profesor de religie. În data de 14 iunie 1936, în comuna Budişteni (judeţul Argeş, satul Leordeni), se înfiinţa Căminul Cultural ”Marele Voievod Mihai de la Alba-Iulia”. Un rol important în conducerea şi în activitatea acestui cămin cultural l-a jucat Gheorghe Creţu care, ”pensionar şi proprietar în această comună”, devenise preşedinte al acestui cămin, deşi ”trăia în Bucureşti”.