Părintele Ioan Ioanicescu poartă cu sine o moştenire inegalabilă de mărturisire în cuvânt şi în faptă, împletită într-o profundă dăruire pentru credinţa noastră ortodoxă. S-a născut în 1939 din părinţii Gheorghe (cântăreţ la strana bisericii) şi Florica Ioanicescu, în satul Ioaniceşti, comuna Poenari, pe frumoasele plaiuri argeşene. De mic a rămas orfan de tată, reuşind să străbată greutăţile şi lipsurile vieţii prin grija deosebită a mamei şi, mai târziu, a tatălui de al doilea, Constantin Eremia, care i-a fost ”ca un adevărat tată, căruia îi sunt îndatorat toată viaţa. Atât eu, cât şi sora mea dăm slavă lui Dumnezeu pentru această binecuvântare”, după cum el însuşi mărturiseşte.
A absolvit Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Curtea de Argeş
Biografia părintelui argeșean este impresionantă, fiind minuţios completată cu citate şi explicaţii savuroase, pe care vom încerca să le redăm întocmai. Astfel, părintele spune că ”între 1941 şi 1945, au decedat 3 dintre fraţii mei, rămânând în viaţă doar sora mea mai mare, Emilia Domnica, şi eu, mezinul casei. Înainte de moarte, tata i-a cerut mamei să-i promită că unul dintre băieţi «va fi dat la şcoală pentru a se face popă». Tatăl lui fusese tot cântăreţ, iar bunicul lui fusese preot, Andrei Ioanicescu. Neamul Ioaniceştilor a fost mare în ţinutul acela, de la ei rămânând şi numele satului până astăzi”. În perioada 1946- 1950 a urmat cursurile şcolii primare din localitate. Din această perioadă îşi aminteşte că ”după plecarea regelui, ne-am trezit fără icoane în clasă, fără rugăciunea de dimineaţă şi de la prânz, iar dascălul se străduia să ne înveţe câteva cântece ruseşti… Spre sfârşitul anului 1948 au apărut pe peretele de răsărit chipurile a 4 bărbaţi: K. Marx, Fr. Engels, V.I. Lenin şi I.V. Stalin. Preotul n-a mai venit la clasă, urmând să-l vedem doar la biserică, la slujbe”. A urmat o perioadă grea, în care părintele a fost însemnat cu stigmatul de ”fiu de chiabur”, interzicându-i-se, în consecinţă, să urmeze mai departe liceul. Cu multă greutate, reuşeşte să se înscrie, în perioada 1953-1959, la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Curtea de Argeş şi apoi la cursurile Seminarului Teologic ”Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, aceasta fiind ”singura şcoală care n-a ţinut cont de «situaţia materială» a părinţilor, iar bursele se acordau doar pe merit”.
Și-a început activitatea profesională mai întâi ca ghid la Mănăstirea Curtea de Argeş
În perioada 1959-1963, Ioan Ioanicescu a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, având marele privilegiu de a învăţa de la cei mai de seamă dascăli ai Bisericii Ortodoxe Române din acea perioadă.
Din noiembrie 1963, tânăr absolvent de facultate, preotul Ioan Ioanicescu şi-a început activitatea profesională mai întâi ca ghid la Mănăstirea Curtea de Argeş, apoi ca profesor la Şcoala Nr. 1 din Curtea de Argeş şi după aceea ca preot în Parohia Topliţa, din comuna argeşeană Mălureni. S-a căsătorit la 8 martie cu Nina Elena Popescu, preoteasa care i-a fost alături toată viaţa, dăruindu-i doi copii de ispravă: Titus Sergiu şi Mihaela, astăzi dascăli de limba şi literatura română în două dintre cele mai importante colegii ale Băniei. În perioada 1975-1978, a urmat cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la disciplina Teologie Liturgică, sub îndrumarea marelui preot profesor Ene Branişte. În iulie 1977 a susţinut şi a promovat examenul pentru bursă în străinătate. Trebuia să primească un loc la Salamanca, în Spania. ”Am avut toate formalităţile făcute, dar, din cauza unor greutăţi familiale, am renunţat în ultimul moment. Am regretat apoi toată viaţa”, spune preotul Ioan Ioanicescu.
Este autorul a numeroase cărţi şi articole, publicate la edituri de prestigiu din ţară
Între parohiile craiovene pe care le-a slujit se numără pe rând: ”Sf. Ioan Hera” (1977-1978), Bucuvăţ (1978) şi Obedeanu (1982-2009, până la pensionare). A fost, de asemenea, protoiereu pentru preoţii din protopopiatele Băileşti (1978-1982) şi Craiova Sud (1987- 2001) şi consilier administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei (2001-2002). În perioada 1992- 2006 a predat teologie liturgică la nou-înfiinţata Facultate de Teologie din Craiova. Este autorul a numeroase cărţi şi articole, publicate la edituri de prestigiu din ţară. Menţionăm şi faptul că părintele Ioanicescu a fost mentorul Asociaţiei Femeilor Ortodoxe din Craiova. A participat la aproape toate conferinţele organizate de asociaţie, la evenimentele festive şi a fost alături întotdeauna cu un cuvânt de folos şi cu un sfat izvorât din suflet. Pentru Biserica Obedeanu, părintele Ioanicescu a avut întotdeauna o dragoste cu totul aparte, reuşind să-i marcheze pozitiv existenţa într-o perioadă în care se urmărea ştergerea ei de pe harta monumentelor Craiovei. ”Era închisă după cutremurul din 1977, turlele erau prăbuşite, ploua în ea, în unele locuri. Slujba se făcea într-o baracă improvizată pe latura de nord a incintei. Vreme de 10 ani au durat lucrările aici. Greutăţile au fost mari, ca şi cum s-ar fi făcut o biserică din temelie. După sfinţire, Mitropolitul Nestor mi-a mulţumit şi mi-a acordat o gramată specială, unde a scris cu mâna lui: «Cu admiraţie pentru lucrarea săvârşită la ctitoria Obedenilor», şi mi-a acordat ca rang Crucea Patriarhală. Toate cele ce s-au înfăptuit aici au fost consemnate şi în Cartea de Aur a parohiei. Am putut realiza totul cu ajutorul lui Dumnezeu”, mărturiseşte părintele Ioan Ioanicescu.
Citește și Evoluţia în timp a Instituţiei Prefectului
Citește și Biserica de lemn din Ioaniceşti-Găbrieni, locaş de cult cu o vechime mai mare decât secolul XVIII
„Venim de la Dumnezeu şi ne întoarcem la Dumnezeu”
Întrebat cum ar trebui să întâmpinăm noi, creştinii, ziua de răscruce dintre ani, preotul Ioanicescu a spus: ”Există două feluri de a întâmpina ziua cumpenei dintre ani: fie regretându-l pe cel care a trecut, pentru că odată cu el a mai trecut o perioadă din viaţa noastră şi ne-au rămas mai puţini ani înainte, fie bucurându-ne de anul care vine, pentru că avem încă în faţa noastră zile pline de alte posibilităţi de a ne împlini, de a binecuvânta şansa ce ni se oferă întru bucuria vieţii. Creştini fiind, noi optăm de regulă pentru varianta optimistă, care ne dă speranţă şi curaj. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru fiecare clipă în plus cu care Dumnezeu ne binecuvântează viaţa! Să ne gândim cât de frumos este să fii, să exişti, să respiri, să gândeşti, să fii cu cei dragi, să fii în viaţă! Cât de important este să cucereşti fiecare clipă! Trebuie să privim fiecare clipă pe care ne-o dă Dumnezeu în plus, fiecare an care vine, ca pe o mare biruinţă, ca pe un dar imens, minunat, ca pe o biruinţă a vieţii asupra morţii. Să ne aducem aminte de cuvintele psalmistului David, care zice «Călător sunt în faţa Ta, Doamne, şi oaspete pe acest pământ, ca toţi străbunii mei». Ce mare adevăr cuprind aceste cuvinte! Când anii ni se adună unul câte unul, ne dăm seama că nu stăm pe loc, că suntem călători în această lume şi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: «Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea care va veni. Venim de la Dumnezeu şi ne întoarcem la Dumnezeu»”.
Surse: ziarullumina.ro şi mitropoliaolteniei.ro
