Ioan Lungeanu s-a născut la 21 iunie 1908, în localitatea argeşeană Bascov. După Seminarul Teologic de la Câmpulung Muscel (1930), tânărul Lungeanu a urmat Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1941). În anul 1931 a primit darul preoţiei, mai apoi fiind numit la Parohia Pietrele (astăzi în comuna Băneasa, judeţul Giurgiu). Ioan Fălculete s-a născut la 22 februarie 1911 în familia unui agricultor din localitatea Văleni, judeţul Muscel (astăzi în judeţul Dâmboviţa). După şcoala primară din satul natal, a urmat ciclul liceal, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde în 1937 a obţinut diploma de licenţă. La 1 aprilie 1939 a fost numit paroh al Parohiei Vălenii de Sus, din localitatea natală.

Lungeanu se numără printre referenţii care vor trasa coordonatele reformei preconizate de Mişcarea Legionară în BOR

În 1933, Ioan Lungeanu se angrenează în Mişcarea Legionară. În aprilie 1938 este reţinut de autorităţile carliste şi trimis în lagărul de la Miercurea-Ciuc, apoi la Vaslui, precum și în cel destinat preoţilor de la Schitul Sadaclia, din Basarabia. Este eliberat în decembrie 1938. La instaurarea guvernului naţional-legionar nu ocupa nicio funcţie în aparatul de stat. În schimb, la intervenţia preotului Ştefan Palaghiţă, primeşte însărcinarea în cadrul organizaţiei legionare de a face parte din Comisia de studii şi documentare privind Biserica. Altfel spus, se numără printre referenţii care vor trasa coordonatele reformei preconizate de Mişcarea Legionară în Biserica Ortodoxă Română. La rebeliune se afla la domiciliu, în Pietrele, astfel încât nu s-a implicat. Totuşi, între 7 mai şi 11 septembrie 1941 este suspendat din preoţie. Mai mult, pentru că autorităţile antonesciene considerau că păstrează relaţii cu lideri legionari, de Crăciunul anului 1942, ca şi alţi preoţi, este trimis în lagărul de la Mănăstirea Tismana. Este eliberat la 5 martie 1943.

Lungeanu se înscrie în Frontul Plugarilor

Revenit în parohie, preotul Lungeanu se implică din nou în politică. Pentru a se reabilita în raport cu noul regim politic, el se înscrie în Frontul Plugarilor, ajungând chiar preşedinte de onoare al organizaţiei locale. La 14 mai 1948 este arestat în cadrul Ordinului nr. 5 al MAI, privind foştii legionari cu „activitate subversivă”. În ancheta desfăşurată la Ministerul Afacerilor Interne, preotul Lungeanu a arătat cum în decembrie 1947 a fost contactat de Ion Jurubiţă, considerat şeful Regionalei Legionare Muntenia, care i-ar fi dat o directivă pentru strângerea de cotizaţii în sprijinul celor aflaţi în închisori. Acelaşi Jurubiţă îl mai contactase în 1946 pentru a-i comunica din partea lui Nicolae Petraşcu, comandant legionar, să se integreze în cadrul noului regim politic. Potrivit aceloraşi declaraţii date în ancheta de la Siguranţă, în februarie 1948, aflat în vizită la o rudă în Bucureşti, Lungeanu se întâlnise şi cu preotul Ion Vasilian, fost paroh în Tulcea şi lider legionar, care acum dorea să se transfere în Capitală. Deşi în declaraţii preotul Lungeanu a negat constant activitatea politică, împotriva sa anchetatorii au reţinut inclusiv directivele pe care le-ar fi dat unui legionar pentru refacerea organizaţiei legionare pe oraşul Giurgiu. Potrivit documentelor studiate se pare că Lungeanu într-adevăr se întâlnise cu Jurubiţă, de la care ar fi primit directive, însă nu se poate afirma asupra activităţii efective, dusă mai ales în anul 1948, când provocările Siguranţei practic au condus la arestările masive în rândul foştilor legionari. Şi de această dată credincioşii au înaintat memoriu la autorităţi în sprijinul său, însă fără succes. Prin Sentinţa nr. 197 din 7 martie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Lungeanu era condamnat la 10 ani temniţă grea pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. La recurs, prin Decizia nr. 1924 din 28 iunie 1950 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, i-a fost redusă pedeapsa la 8 ani. După arestul de la MAI, a cunoscut penitenciarele de la Jilava (iunie 1948) şi Aiud (mai 1950), coloniile de muncă de la Valea ­Neagră (noiembrie 1950 – aprilie 1951), Poarta Albă (aprilie-mai 1951), Peninsula (mai 1951 – iulie 1952), Baia Sprie (iulie 1952), apoi din nou Aiud (martie 1954), Văcăreşti (aprilie 1956) şi Jilava (1956).

Ioan Fălculete participă la alegerile parlamentare din noiembrie 1946, în calitate de delegat al PNŢ

Cu sprijinul omului politic liberal Dumitru Alimănişteanu, originar din zona Muscelului, Ioan Fălculete a început ridicarea unei noi biserici. Pentru că era cel mai respectat intelectual din localitatea Văleni, în timpul guvernării legionare i se oferă funcţia de şef de garnizoană, pe care o primeşte cu titlu onorific. Nu duce o politică legionară militantă, ci se preocupă îndeaproape de nevoile gospodăreşti ale localităţii în care se născuse şi slujea. În această perioadă pietruieşte drumul principal şi construieşte altul necesar aprovizionării localităţii cu lemne, duce o intensă activitate misionară pentru combaterea sectelor, este preşedinte al căminului cultural şi al unor comitete comunale gospodăreşti, ţine o cantină pentru 150 de şcolari pe zi şi strânge ajutoare pentru familiile nevoiaşe. Chiar dacă nu participase la rebeliunea din ianuarie 1941, din cauza apartenenţei politice, părintele Fălculete este urmărit de către Jandarmerie, mai ales în urma unei delaţiuni mincinoase anonime din anul 1943 dată împotriva sa. Din cauza aceluiaşi document, după 23 august 1944, în campania de epurare a funcţionarilor de stat iniţiată de guvern, părintele Fălculete este cercetat de către comisia partidelor politice. Pentru susţinerea sa, la 15 noiembrie 1944, Primăria localităţii Văleni trimitea la comisie o adresă, prin care arăta cum părintele Fălculete „a avut o purtare exemplară” în timpul guvernării legionare. Cu toate acestea, la 20 decembrie 1944, părintele era nevoit să se prezinte pentru internare în lagărul de deţinuţi politici de la Câmpulung. În ianuarie 1945 este cercetat din nou, negăsindu-se nicio probă împotriva sa. Astfel, este eliberat din lagăr. Participă la alegerile parlamentare din noiembrie 1946, în calitate de delegat al Partidului Naţional Ţărănesc. Acesta este motivul pentru care în 1947, în contextul arestării şi judecării liderilor ţărănişti în frunte cu Iuliu Maniu, părintele Fălculete intră în vizorul organelor represive comuniste.

Părintele Fălculete a trecut şi prin închisoarea Piteşti

După instalarea regimului comunist în toate pârghiile instituţionale, părintele Fălculete este urmărit sistematic în biserică, la predici, şi pentru legăturile sale. În cadrul acestei urmăriri operative, unii membri de partid dau note informative tendenţioase împotriva sa, acuzându-l că susţine o politică legionară încă din 1938. De aceea, într-o sinteză a Securităţii despre părintele Fălculete se arăta cum „împiedică activitatea organizaţiilor de masă, duce propagandă în favoarea imperialiştilor, spunând că în curând vin americanii şi că vor scăpa ţara de comunişti; ţine predici în biserică şi spune că PMR este un balaur cu 12 capete”. Evident că multe din aceste acuzaţii erau fabulaţii, colportate în vremea aceea de majoritatea românilor, dar documentul este redactat în scopul culpabilizării cât mai grave a preotului Fălculete şi arestării sale.
A urmat arestarea, care s-a produs la 19 iulie 1952 şi trimiterea în Penitenciarul Piteşti. După o anchetă sumară, desfăşurată la 17 septembrie 1952 la Securitatea Piteşti, părintelui Fălculete i se fixează o condamnare administrativă de 60 de luni în colonie de muncă. Astfel a cunoscut universul concentraţionar, mai întâi la Peninsula Valea Neagră (12 ianuarie 1953), apoi la Borzeşti (29 august 1953), respectiv Oneşti (16 martie 1954). În urma cercetării făcute de comisia MAI şi în contextul desfiinţării coloniilor de muncă, la 5 mai 1954 părintele Fălculete a fost eliberat din lagărul de la Oneşti, revenind astfel în mijlocul familiei şi al parohiei sale.