Web Analytics

Premierul Marcel Ciolacu a rămas fără certificatul de revoluționar

de | 26.06.2023 18:52 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 i-a retras premierului Marcel Ciolacu certificatul de „luptător cu rol determinant”.

Citește și: A fost modificată legea simbolurilor naționale: fără semne pe tricolor!

„În urma verificării înscrisurilor din dosarul administrativ, comisia constată că în perioada 14-22 decembrie 1989 domnul Ion Marcel Ciolacu nu a îndeplinit condiţia cumulativă de a ocupa şi apăra obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, în locaţiile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv ora 12.10, motiv pentru care comisia respinge cererea LRD nr. 6725/02.04.2022 cu majoritate de voturi”, se arată într-un document oficial al instituţiei.

Citește și: Polițiștii de penitenciare ies în stradă, în fața Parlamentului României

Marcel Ciolacu a susținut că a făcut Revoluția la Buzău și avea, încă din anii ’90, certificat de „luptător remarcat pentru fapte deosebite”. În 2019, el a depus cerere pentru a obține cel mai nou titlu introdus prin lege: cel de „luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române”.

În prezent, 12.931 de persoane au certicicate de revoluționari. În luna mai a acestui an, indemnizația a fost de 1.902 lei.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *