Web Analytics
scris sâmbătă, 20.05.2023

Premierul Ciucă i-a chemat duminică la negocieri pe sindicaliștii din Educație

Acțiunile de protest ale sindicatelor din învățământ par să-și fi găsit ecou, totuși, pe holurile Palatului Victoria. Premierul Ciucă i-a chemat la noi negocieri pe cei din Educație.

Premierul Ciucă i-a chemat duminică la negocieri pe sindicaliștii din Educație

Citește și: Din nou despre delicte silvice în Argeş! Patru firme amendate cu 25.000 lei!

„Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Partidul Național Liberal a susținut încă de la început că principala preocupare a coaliției trebuie să fie soluționarea problemelor cetățenilor.  De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetățenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost și motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului și evitarea unor discuții pe funcții și persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor. Soluția pentru revendicările sindicatelor din educație este în legea salarizării unitare. În consecință, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susținerea coaliției pentru a realiza legea salarizării unitare și reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL dorește ca revendicările profesorilor să fie soluționate de urgență, ca și problema pensiilor speciale.  În același timp, tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, pentru a menține stabilitatea și echilibrul guvernării. Doar cu seriozitate si responsabilitate putem depăși acest moment și asigura o guvernare funcțională pe mai departe. Mâine, la ora 12:00, am convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru discuții”, se arată în comunicarea de la guvern.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *