Web Analytics

articol scris sâmbătă, 04 aprilie 2026

Premieră medicală la Spitalul „Marie Curie”: Nou-născut de 24 de zile, salvat printr-o ablație cardiacă complexă

Un nou-născut prematur, în vârstă de doar 24 de zile și cu 3 kg, a beneficiat de o procedură de ablație cu radiofrecvență în secția de Terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Marie Curie, marcând o premieră națională, se arată într-o postare pe Facebook a spitalului. 

Citește și: Nu ne miră! Se întâmplă la fel şi în Argeş. Suma uriaşă pe care directorul general al Romsilva o cere ca despăgubiri, după dezvăluirile din „România curată” despre asocierile unor şefi din instituţie cu Mafia Lemnului

Copilul suferea încă din viața fetală de o aritmie incessantă, evoluând postnatal cu crize de tahicardie paroxistică supraventriculară pe fondul sindromului WPW, refractară la toate tratamentele antiaritmice. Complicațiile severe, inclusiv o perforație intestinală, au impus o intervenție chirurgicală complexă.

Procedura a fost realizată în cadrul Laboratorului de Electrofiziologie al Spitalului Marie Curie, copilul devenind astfel cel mai mic pacient din România operat prin această metodă. La nivel european, doar câteva centre au experiență cu astfel de cazuri extrem de complexe.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cernavodă, proiectul nuclear al lui Ceaușescu: cum a ajuns centrala să fie construită cu întârzieri, probleme și controverse

Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă este astăzi una dintre componentele esențiale ale sistemului energetic românesc. Povestea ei a început însă […] Citește!

Amstaff plimbat fără lesă și botniță în Pitești. Proprietarul s-a ales cu o amendă

Un argeșean a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei după ce și-a plimbat câinele din rasa […] Citește!

Oana Gheorghiu: Este pentru prima oară în istorie când sindicatele protestează pentru că li se vor mări salariile

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a afirmat, duminică seară, că Legea salarizării ”vine să traseze o coloană vertebrală, astfel încât toată […] Citește!

Apa de la Curtea de Argeș rămâne cu probleme. Ce spun inspectorii DSP

Apa din rețeaua de alimentare a municipiului Curtea de Argeș are în continuare probleme din punct de vedere al parametrului […] Citește!

Ștefania Uță, campioană mondială U20 la 400 m garduri! Românca a stabilit un nou record european

Ștefania Uță a cucerit medalia de aur în proba de 400 de metri garduri, duminică, la Campionatele Mondiale de atletism […] Citește!

combustibil InfoMM

Plinul făcut pe credit: transportatorii și fermierii vor putea să-și finanțeze carburanții în rate, cu sprijin de la stat

Transportatorii sau fermierii și-ar putea face plinul în rate, potrivit unui proiect al Fondului Național de Garantare, menit să sprijine […] Citește!

Petre Roman, despre criza Dunării: „Acum avem iar un caz de forță majoră”

Fostul premier Petre Roman consideră că situația provocată de seceta severă și scăderea debitului Dunării trebuie tratată ca un caz de forță […] Citește!

Românii care au muncit în Germania pot primi până la 2.800 de lei în plus la pensie

Românii care au muncit în Germania și au contribuit legal la sistemul german de asigurări sociale ar putea beneficia, din […] Citește!

Conducătorii de trotinete electrice, obligați să facă un curs de legislație rutieră

Executivul susține inițiativa legislativă prin care se propune introducerea unor reguli noi pentru utilizarea trotinetelor și bicicletelor electrice pe drumurile […] Citește!

VIDEO. Au abandonat mobila veche lângă platforma de gunoi. S-au ales cu amenzi

Două persoane care au abandonat mai multe piese de mobilier lângă o platformă de gunoi au fost amendate de Poliția […] Citește!

Argeș. 85 de absenți la prima probă a examenului de Bacalaureat

Luni, 10 august, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat – Limba și literatura română. Potrivit unui […] Citește!

De ce lipsa de somn seamănă cu o ușoară ebrietate

Mulți oameni consideră reducerea orelor de somn un sacrificiu necesar pentru a face față cerințelor vieții moderne. Fie că este […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

dan-andronic-editorial

Am înfrânt! România nu a primit un certificat de sănătate, ci unul de handicap economic

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete