Web Analytics

articol scris miercuri, 06 august 2025

Premieră la Campionatul Național de Para Canoe din Argeș. Participă și sportivi cu dizabilități intelectuale 

Pe 10 august, la Baza Nautică a Complexului Sportiv Național Bascov–Budeasa (Argeș), sportivi de performanță cu dizabilități fizice din toată țara vor participa la a doua ediție a Campionatului Național de Para Canoe.

În premieră, Asociația Club Sportiv Nautic Titanii a creat și o probă specială la acest eveniment. Într-o sesiune demonstrativă unificată, sportivi cu experiență din para canoe vor vâsli în caiace duble, alături de tineri cu dizabilități aflați la început de drum în sportul adaptat, transmit organizatorii într-un comunicat de presă.

Accesul publicului este gratuit, iar susținerea din tribune este binevenită.

„Fiecare eveniment prin care îi aducem pe sportivii cu abilități speciale în fața publicului vine cu un val de bucurie autentică din partea lor și reprezintă o sursă continuă de inspirație. Ne impresionează constant prin efortul, dedicarea și dorința de a-și depăși limitele. Și, prin reacțiile publicului, simțim că ne apropie de obiectivul nostru pe termen lung: un sport cu adevărat pentru toți, în care diversitatea este recunoscută și participarea egală devine un standard firesc”, declară Marian Baban, președintele Asociației Club Sportiv Nautic Titanii, în comunicatul de presă.

Citește și În Bascov a început Turneul Internațional de Tenis pentru persoanele cu dizabilități

Derulat în perioada august 2025 – ianuarie 2026, „Vâslind spre normalitate – Incluziune prin sport” oferă antrenamente gratuite de caiac și barcă dragon pentru peste 100 de persoane cu dizabilități intelectuale, cu vârste între 12 și 40 de ani, din București și județele Bacău, Buzău și Argeș.

„Prin sprijinirea proiectului Vâslind spre normalitate, Fundația Dacia pentru România își reafirmă angajamentul față de mobilitatea fizică și socială. Accesul la educație, inclusiv prin educație fizică și prin acțiuni de accesibilizare a acesteia, este una dintre prioritățile noastre. Proiectul demonstrează cum sportul înlătură bariere în calea mobilității și aduce în concret viziunea noastră: o Românie care își recunoaște și valorifică potențialul uman.” - Cătălina Murariu, director Fundația Dacia pentru România.

„Toate activitățile se desfășoară în condiții de siguranță, sub coordonarea antrenorilor clubului și a unei echipe de salvamari calificați. Prin sport, participanții își dezvoltă încrederea în sine, abilitățile sociale și motrice și își formează o rutină activă și sănătoasă. Inițiativa urmărește nu doar impactul individual, ci și crearea unui model sustenabil, care să fie replicat în alte comunități din România și să contribuie la schimbarea de mentalitate în rândul antrenorilor, sportivilor și publicului larg”, mai transmit organizatorii.

Pentru a afla mai multe detalii sau pentru a înscrie persoane vulnerabile în proiect accesați pagina: https://www.kayakchampions.ro/vaslind-spre-normalitate.

Proiectul este implementat de Asociația Club Sportiv Nautic Titanii, cu sprijinul Fundației Dacia pentru România.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publitrans angajează inginer. Condiții de participare la concursul din 9 noiembrie

PUBLITRANS 2000 S.A. organizează, în data de 9 noiembrie 2026, concurs pentru ocuparea unui post de INGINER. Condiții de participare: […] Citește!

Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027: Au apărut modelele oficiale de subiecte. Ce trebuie să știe elevii și când încep examenele

Elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027 au la dispoziție primele modele oficiale de subiecte pentru […] Citește!

Litoralul european, în pericol! Peste un sfert din țărmuri afectate de eroziune, iar experții estimează pierderi de 800 de miliarde de euro pe an

Europa s-ar putea confrunta cu pierderi economice de până la 800 de miliarde de euro anual până la sfârșitul acestui […] Citește!

Încă 30 de kilometri de autostradă ar putea fi deschiși înainte de Crăciun

Șoferii ar putea primi un nou tronson de autostradă până la sfârșitul acestui an, după mai multe amânări care au […] Citește!

Inteligența artificială schimbă regulile economiei mondiale. Coreea de Sud raportează o creștere spectaculoasă a exporturilor

Coreea de Sud înregistrează o creștere spectaculoasă a exporturilor, alimentată de cererea tot mai mare pentru cipuri și echipamente necesare […] Citește!

Accident grav în Portul Constanța Sud: Un bărbat a fost prins între un tren și un TIR

Un accident grav s-a produs duminică, 1 noiembrie, în Portul Constanța Sud Agigea, unde un tren și un TIR au […] Citește!

Alegeri în Bulgaria: candidata pro-rusă Iliana Iotova, victorie detașată potrivit exit-poll-urilor

Iliana Iotova, președinta în exercițiu a Bulgariei, este creditată cu victoria în alegerile prezidențiale desfășurate duminică, potrivit sondajelor realizate la […] Citește!

Alexandru Rogobete vrea noi medicamente compensate până la finalul anului. Ce demersuri a anunțat ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea ca lista medicamentelor compensate să fie actualizată din nou până la sfârșitul anului 2026, pentru […] Citește!

Șofer de 75 de ani, reținut după ce ar fi lovit mortal un pieton și ar fi fugit de la locul accidentului

Un bărbat de 75 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a accidentat mortal un […] Citește!

Microbuz cu pasageri, răsturnat într-o curbă. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

În seara de duminică, 1 noiembrie 2026, Planul Roșu de Intervenție a fost activat în localitatea Țigănași, județul Iași, în […] Citește!

Daria Silișteanu, medalie de argint la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026

Daria Silișteanu a câștigat medalia de argint în proba de 100 de metri fluture, la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar […] Citește!

Dani Coman, la capătul răbdării după eșecul lui FC Argeș: „Nu pot să dorm! A fost execrabil”

Președintele lui FC Argeș, Dani Coman, și-a exprimat dezamăgirea după înfrângerea cu UTA Arad, scor 0-1, din 24 octombrie. Oficialul […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete