Web Analytics

Prefectul a găsit explicaţia pentru Covid: „Este o sursă din afara judeţului care alimentează”

de | 5.08.2020 14:37 | Politica si Administratie

# Emanuel Soare mai spune că în momentul de față mai sunt vizate pentru carantinare „două-patru localități, dar facem investigații mai amănunțite”

La finalul săptămânii trecute, localitățile argeșene Dârmănești și Bălilești au intrat în carantină, după ce s-a înregistrat o creștere a numărului de persoane infectate cu coronavirus.
Marți, 4 august, în cadrul unei conferințe de presă, prefectul Emanuel Soare a anunțat că se ia în calcul carantinarea și altor localități din Argeș, iar decizia se va lua în următoarea ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care ar putea avea loc chiar în această săptămână. Prefectul nu a spus numele localităților vizate.
„De când a intrat Legea carantinării în vigoare, noi am început o evaluare serioasă pe indicatori. Cel mai clar indicator este minimum 3 cazuri la mia de locuitori active în ultimele 2 săptămâni. Sunt câteva localități care se apropie de acest indicator. Inițial, când am venit cu varianta carantinării primelor localități, au fost trei care, în baza datelor din ziua anterioară, îndeplineau și depășeau acest indicator (3 la mia de locuitori). Din datele pe care le-am avut înaintea ședinței CJSU, seara, Țițești a scăzut de la pragul de 3 la 2 jumătate, motiv pentru care am scos acea localitate de pe listă. Bălilești și Dârmănești aveau peste 4-5 indicatorul, de aceea am luat această măsură. Cifrele evoluează zilnic. Avem în atenție câteva localități, între două și patru, dar unde facem niște investigații mult mai amănunțite, iar lucrul acesta durează un pic. Există o creștere pe care o avem în vedere, dar trebuie să vedem dacă aceste cazuri active sunt grupate în anumite sate, în ideea în care putem să evităm o potențială carantinare a întregii comune. Sunt multe analize pe care le facem, nu ne grăbim și am insistat de fiecare dată în spațiul public că nu ne dorim carantină și izolare. Acestea sunt măsuri de ultim moment atunci când toate celelalte măsuri au fost deja aplicate. Scopul nostru nu este să propunem limitări. Degeaba ținem omul acasă, pe noi ne interesează ca oamenii să adopte aceste comportamente. Probabil că, în cursul acestei săptămâni, vom avea o ședință a CJSU în care vom analiza eventualitatea carantinării unor noi localități”, a spus prefectul Emanuel Soare.

„Dacă pandemia ar fi fost scăpată de sub control, în ritmul acesta ar fi trebuit să explodeze”

Prefectul a mai spus, pe un ton optimist, că județul Argeș se situează pe un plafon de 100 de cazuri, pe care nu le depășește.
„Există o răspândire comunitară accelerată la nivelul județului Argeș. Aproape în toate localitățile există cazuri active. Avem, într-adevăr, un număr mare de cazuri, dar de la mijlocul lunii iulie, noi suntem pe acest plafon. Suntem în jurul cifrei 100, e o cifră mare, dar suntem pe un plafon, nu-l depășim, nici nu am scăzut în această perioadă. Dacă pandemia ar fi fost scăpată de sub control, în ritmul acesta ea ar fi trebuit să explodeze. Există posibilitatea ca din interiorul sau din afara județului să fie lucruri care alimentează permanent aceste cazuri. Ținem sub control pandemia, oamenii se vindecă, dar este ceva din afara județului care alimentează. Sunt mai multe direcții pe care le analizăm de ceva timp. În baza acestora am luat aceste măsuri restrictive suplimentare. Da, îmi pare rău că a trebuit să venim cu măsuri restrictive! (…) Aceste măsuri au arătat faptul că o potențială explozie a cazurilor a fost ținută sub control. Am speranța că, în perioada următoare, efectele acestor măsuri vor începe să se vadă, iar numărul cazurilor va scădea”, a mai spus Soare.
Prefectul mai crede că sursa care alimentează răspândirea coronavirusului în Argeș este din afara județului. „În această perioadă de concediu, oamenii se duc la mare, la munte, călătoresc. Avem destul de multe indicii că persoanele se infectează în concediu și revin pozitive aici. Este o sursă în afara județului care alimentează”, a mai declarat Emanuel Soare.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii