Către Jurnalul de Argeș
Domnule Redactor-șef,

Sunt un amărât de scriitor pensionar debutant și mi-am zis că pensia trebuie să fie o răsplată tihnită (mizerabilă în ce mă privește) pentru munca de-o viață. Ei bine, numai de tihnă nu e vorba la mai puțin de o lună de pensie. În Jurnalul dvs., nr. 1263/26 septembrie-2 octombrie 2018, sunt atacat la pag. 14 de Florian Silișteanu. (…) Să vedem în cazul acesta. Articolul se numește „Cârdășie fără margini, mascată de puturoși”, la Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor. Trebuie să fii tare nesimțitor să nu sari în sus citind un asemenea titlu senzațional. Parcă vezi niște scriitori piteșteni dormind pe fotolii în puturoșenia lor și mâncând caviar și bând șampanie. Când colo, ce afli din articolul lui Silișteanu, supranumit și Excursius pe două continente? Că „Președintele, domnul Nicolae Oprea, critic și universitar de notorietate, și-a făcut datoria atunci când a girat cu bun-simț și destul de aspru fiecare demers al aspiranților spre vitrina consacrării”, că „Magda Grigore (…) vrea și poate. Bunnn!”, că „Mircea Bârsilă, uriaș poet și de nădejde camarad, are curajul să sublinieze multe dintre… neîmpliniri”, că „Jean Dumitrașcu e minunat și harnic organizator”, că „talentatul prozator Dumitru Ungureanu are un potențial și o doză de bun-simț fără margini…” Și atunci, când toată conducerea filialei este minunată (după cum am citat din F.S.), cine sunt puturoșii din filială? ar întreba un cititor de „Jurnal din cana cu păsări?” Păi, simplu, Doman, care „a intrat pe poarta uzinei care parfumează pijamale pentru pensionari” (a se observa metaforele înzorzonate și delirante ale lui Silișteanu) și ”Doman care vânează iepuri târzii și e mai… nasol”. De aici, Silișteanu trece brusc la niște chestiuni care nu au nimic cu Filiala USR Pitești: „La frații mei, la palatul de aramă din Costești, e nuntă mare. Ține de o săptămână și s-a prelungit, că aia mică, mireasa, are probleme femeiești! Și până nu se scot cearşafurile la vedere… Da… e cinstită miresica și chestiunea asta aduce galbeni mulți în vistieria lui Dan Stănescu! Și mie… niște friptane de berbecuț…” (sic! jurnalism cu fripturi, deh!) Și în același paragraf, Silișteanu mă execută în contextul ăsta țigănesc: „Din cortul în care a cântat Guță trecem repejor în cortul revistei Argeș, cândva pe muchia performanței cu șapte stele, inclusiv pe vremea lui Doman (cam până să se spurce la celebritate și la troc)…” Asta e mizeria lui Silișteanu. Revista a fost bună exact cât i-a publicat poezioarele lui dedicate celor 277 de iubite. Celebritatea n-am căutat-o niciodată și m-a ferit Dumnezeu de ea, iar de troc să povestească Silișteanu, să aflu și eu.
În concluzie, viteazul Silișteanu găsește că, până la urmă, singurul puturos din Filiala Pitești a USR, în cârdășie cu el însuși, dacă toată conducerea e minunată, este Doman. Tocmai cel care a lucrat voluntar acolo timp de 12 ani: a strâns cotizațiile, a făcut lunar situația financiară și a dus-o la sediul central, a făcut proiecte, a adus bani pentru premii (inclusiv pentru Silișteanu, chestie pentru care l-a înjurat vreun an!), a făcut arhiva și biblioteca filialei, a făcut baza de date a membrilor și tot ce ține de situația filialei, a organizat trei rânduri de alegeri etc. Acesta este moralistul Silișteanu, care de 28 de ani nu are carte de muncă, nu prestează nicăieri nimic și nu se știe din ce trăiește. Ba, eu cam știu, dar am zis așa, în spiritul unei retorici jena(n)te. Acum moare de dragul filialei, după ce i-a făcut praf imaginea în presa centrală. În locul lui, oricine ar deschide Google la numele său și ar afla niște fapte nu doar jenante, dar unele și oribile (v. tragedia provocată în SUA, expusă pe larg chiar în Jurnalul de Argeș), ar fi mai reținut în a face pe moralistul.
Dumitru Augustin Doman