Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, organizează în perioada 14 octombrie – 14 noiembrie, în Pitești, o expoziție stradală de bandă desenată, care prezintă fragmente din istoria comunităților locale de evrei și romi în perioada Holocaustului din România.
Expoziția „Povestiri din Holocaust. Argeș” a fost inaugurată azi, 14 octombrie, în fața Bibliotecii Județene, în prezența a 15 elevi de la Colegiile Naționale ”I.C. Brătianu” și ”Zinca Golescu” și a viceprimarului Gelu Tofan.
”Este un proiect de istorie locală – povestea comunităților de evrei și romi din Argeș, în perioada Holocaustului, o poveste sub formă de benzi desenate, cu implicarea direct a tinerilor” – ne-a spus Ana Bărbulescu, cercetător în cadrul Institutul Național „Elie Wiesel”, care a adăugat că acest proiect, finanțat de Fundația ”Memorie, Responsabilitate, Viitor” (din Germania) se referă la șase județe: Suceava, Bacău, Galați, Vrancea, Argeș și Dolj.
Poveștile despre viața evreilor și romilor nomazi și sedentari din județul Argeș, excluși din viața economică, socială, culturală, trimiși la muncă obligatorie, deportați în Transnistria, sunt dezvăluite cu ajutorul benzilor desenate realizate de ilustratorii Octavian Ungureanu, Anghel Șerban, Tudor Smarandache. La pregătirea conținutului expozițiilor au colaborat cercetători ai Institutului, elevi și cadre didactice de la colegiile menționate.
0 Comentarii