# Duminică, 10 octombrie. Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă, unde se-aşteaptă meciul cu bere în pahare, chelnerul are mecla posomorîtă şi te primeşte acru, deşi ai rezervare! Fiorul ăsta liric mă bîntuie de-aseară, cînd am căutat un local unde s-o sărbătorim pe I. La „Club Hush”, unde  ţinusem o masă, ne-au înghesuit într-un colţ, deşi tot localul era gol, pe motiv că vin copiii cinici ai plebei proletare, să se uite la fotbal! Evident că am plecat în cinci minute. Măi Axi, măi tată, io înţeleg că nu te poţi ocupa de toate, dar cînd nişte oameni serioşi fac o rezervare pentru un eveniment, acordă-le un pic de atenţie! Măcar din interes, că ăştia nu ling o bere trei-patru ore, ca majoritatea clienţilor tăi! În fine, greşeala noastră. Dar am reparat-o repede, la „Dolce Vita”, unde prietenul Marcello ne-a primit regeşte, cu „Brunello di Montalcino” şi fripturi argentiniene. Plus muzică de operă, cîntată de o fată cu ochii strălucitori. Aşa că tot răul spre bine. Aviz amatorilor.

Să coborîm din nori

# Luni, 11 octombrie. Ce Drăghicescu, ce Rădulescu-Motru, ce Patapievici? În anul de graţie 2010, Hagi şi Răzvan Lucescu au ajuns să-şi dea cu părerea despre psihologia poporului român, după ce ne-au bătut francezii la fotbal. Antrenorul naţionalei crede că sîntem labili psihic, cu tupeu de suprafaţă, acoperind o mare panică interioară, iar Regele îl contrazice, mizînd pe inventivitatea şi pe ambiţia naţiei. Vorbe, vorbe, vorbe. Flatus vocis. Să vorbeşti despre psihologia unui popor este ca şi cînd ai discuta despre sexul îngerilor. Noţiuni goale de sens. Nu neg că anumite grupuri umane au caracteristici specifice. Însă un popor e altceva. El cuprinde şi leneşi şi harnici, şi hoţi şi cinstiţi, şi imbecili şi genii. Aceste constatări nu te ajută cu nimic dacă vrei să rezolvi o problemă punctuală. Mai bine coborîm discursul din norii abstracţiunii pe pămîntul ferm al faptelor, răspunzînd la întrebări punctuale, ca-n NLP. De ce joacă prost naţionala? De ce n-avem fotbalişti de valoare? De ce nu sîntem capabili de efort timp de 90 de minute? Atunci vom putea discuta şi despre calitatea managerială a şefilor de club, despre vînzarea prematură a tinerilor fotbalişti, despre metodele de pregătire fizico-tactică, despre vicierea rezultatelor şi a ierarhiilor din fotbalul românesc prin coruperea arbitrilor, despre interesele financiare ale marilor puteri europene din jocul cu balonul rotund.
# Marţi, 12 octombrie. Găsesc în „Secolul lui Ludovic al XIV-lea”, lucrare scrisă de Voltaire pe la 1740, o observaţie extraordinară privind legătura dintre natura guvernării unui stat şi tipul de război care i se potriveşte. Comparînd situaţia ţării sale cu aceea a Germaniei, Voltaire descoperă că atacul se pretează unui stat centralizat, iar apărarea – unuia federal. Cu alte cuvinte, pentru o mişcare armată fulgerătoare este nevoie de concentrarea puterii într-o singură mînă, în timp ce, pentru o rezistenţă de durată, puterea se cere descentralizată. Simplificînd şi mai mult, putem spune că tirania şi dictatura preferă blitzkrieg-ul, în timp ce democraţia, mai lentă dar mai profundă, favorizează efortul de apărare şi mişcarea de partizani. Asta s-a văzut extraordinar de clar în cel de-al doilea război mondial, cînd se întorsese roata – Germania nazistă atacînd, Franţa apărîndu-se, cu guerilla din teritoriul ocupat.

Putreziciunea sistemului fiscal

# Miercuri, 13 octombrie. Azi, înregistrăm o altă premieră. După protestul arnăuţilor, care şi-au aruncat caschetele la palat, la Vodă, acu’ se revoltară zapciii! Văzîndu-l pe şeful ANAF, căţărat pe-o masă, la minister, congestionat şi cu cravata lărgită, nici nu ştiu dacă să rîd sau să plîng. Funcţionarii îi cereau sporurile, ăsta ridica din umeri, neîndrăznind să spună că aşa a dat dispoziţie şeful de la Cotroceni, care l-a zburat pe Vlădescu tocmai din considerente de… stimulente! Acum se vede cu claritate putreziciunea sistemului de salarizare din finanţe. Ani la rînd, aceşti oameni au acceptat salarii de mizerie, pentru că aveau sporuri grase, luate din jupuirea contribuabilului român. Amenzi date pentru că legislaţia e confuză, popriri de conturi pentru datorii de doi lei, controale fiscale cu dedicaţie. O întreagă politică de descurajare a liberei întreprinderi. În paralel, marii evazionişti circulă nestingheriţi în maşini scumpe iar clasa de mijloc, formată majoritar din oameni cinstiţi şi buni platnici, este tratată cu prezumţia de vinovăţie! Acestea fiind spuse, mă grăbesc să adaug că măsurile legislative, privind salarizarea unică, sînt necesare, dar nu suficiente. Dacă vrem cu adevărat un stat minimal, atunci să despărţim apele, să reducem schemele, să concediem pe cei de prisos, ca să avem de unde plăti salarii decente la cei rămaşi. Dar şomerii trebuie să aibă sprijinul statului pentru recalificare, trebuie să primească măcar o speranţă, să beneficieze de alte oportunităţi. Uniunea Europeană ne pune la dispoziţie milioane de euro, cu destinaţia – reconversie profesională. Cîţi din banii aceştia au fost folosiţi cu cap, cîte din cursurile organizate de AJOFM-uri sînt cu adevărat utile? Cu dispoziţii de-astea voluntariste, emanate de un şef al statului care se crede Cezar, mai rău încurcăm lucrurile.
# Joi, 14 octombrie. Protestele se întind în alte instituţii din teritoriu, administraţiile financiare din cîteva judeţe fierb la foc mic, funcţionarii au blocat un bulevard din Constanţa. Măcar în al doisprezecelea ceas, guvernul este obligat să se aşeze la masa negocierilor cu sindicaliştii, să facă un efort de comunicare, să aibă o strategie pentru viitor. Dar orice comunicare se bazează pe încredere. Dacă unul dintre parteneri n-are credibilitate, ce e de făcut?
(Cristian Cocea)