Anul acesta se împlinesc 65 de ani de când filosoful Constantin Noica și-a încheiat perioada în care a avut domiciliu forțat la Câmpulung Muscel. O măsură impusă de autoritățile comuniste și care a durat aproape un deceniu, cuprinzând timpul între anii 1949 și 1958. În două case a locuit Noica în acea perioadă. Iar amintiri despre șederea la Câmpulung au fost evocate de fiica acestuia, Alexandra Noica-Wilson, în volumul memorialistic „Treziți-vă, suntem liberi!”.

„Locuitorii Câmpulungului se îmbrăcau în costum naţional în fiecare zi”

„Câmpulung Muscel era pe atunci o localitate mică, dar cei mai mulți dintre localnici aveau o uimitoare calitate umană. Mă simțeam bine acolo și simțeam totodată că pot avea încredere în acei oameni”, povestește Alexandra Noica în cartea apărută în anul 2007 la Editura „Humanitas”. Iar din carte am extras amintirile despre casele în care a stat filosoful în prima perioadă a dictaturii comuniste.
„Pe durata șederii la Câmpulung, tata a avut mai multe locuințe, care întotdeauna s-au aflat în aceeași parte pitorească a orașului. Trebuia să traversăm un râu destul de mare pentru a ajunge acolo. Zona aceea avea străzile pietruite și casele date cu var curat sau vopsite în culori vesele, iar tindele și ferestrele erau împodobite cu mușcate roșii. Curțile erau întotdeauna foarte îngrijite și porțile cioplite în lemn reprezentau una dintre trăsăturile distinctive ale regiunii. Majoritatea caselor aveau o pivniță cu ușă cu zăbrele la parter și scări care urcau la primul nivel, unde se afla un cerdac lung și încăpător, din care se putea intra în fiecare cameră. În unele curți puteai vedea o căsuță în care se retrăgeau de obicei părinții atunci când copiii creșteau mari și se așezau la casa lor.

Citește și Viața și opera unui român deosebit: Constantin Noica

Îmi amintesc exact o astfel de căsuță în curtea casei în care locuia tata. Deși nu avea mare lucru înăuntru, înfățișarea ei emana căldură și confort, iar eu nu pierdeam nici un prilej de a merge acolo să stau de vorbă cu doamna aceea bătrână și cu soțul ei, care erau de fapt gazdele tatălui meu. Întotdeauna ne ofereau lapte proaspăt, brânză și pâine de casă. În afara bucătăriei cu soba ei veche, mai aveau o cameră cu o masă rotundă, foarte mică, și câteva scaune în jurul ei, tot acest mobilier părând destinat unei familii de pitici! La capătul opus, patul de lemn părea neobișnuit de înalt și era acoperit cu scoarțe și perne brodate în casă. Camera era văruită și pereții erau acoperiți, de jur-împrejur, cu icoane tradiționale și cu ștergare care colorau și încălzeau încăperea. Leagănul de răchită atârnat din tavan amintea că odinioară, în acest spațiu, trăiseră copii mici. (…) Casa cea mare era păstrată ireproșabil de curată, fiind folosită doar când veneau oaspeți sau când era dată cu chirie. Un amănunt exotic pentru ochii noștri de bucureșteni era faptul că locuitorii Câmpulungului se îmbrăcau în costum național în fiecare zi și își păstrau hainele de duminică, cele mai bune pe care le aveau, în cufere vechi de lemn, căci le purtau numai la biserică și la marile sărbători”.

Citește și La ieşirea din puşcărie, Noica intenţiona să se stabilească la Piteşti

Una dintre case a fost demolată pentru un supermarket

Perioada în care a stat în Muscel a fost cea în care Noica și-a stabilit ideea filosofică pe care a dezvoltat-o mai târziu. În anul 1958, ultimul petrecut la Câmpulung, filosoful a fost arestat și băgat în închisoare pentru șase ani. La Jilava. S-a stins în anul 1987 și a fost înmormântat la Păltiniș, acolo unde își petrecuse ultimii ani de viață. I-au „supraviețuit” casele din Câmpulung, o perioadă…

Casa pe care o descrie Alexandra Noica-Wilson poate fi văzută și acum. E pe strada Cuza Vodă, din Vișoiul vechi, sub Crețișoara. Este marcată cu o plachetă de marmură, la fel ca alte multe case din Câmpulung care au găzduit personalități ale României. Cealaltă clădire nu mai există. Era cunoscută ca Vila Luca și era situată tot în Vișoi, pe drumul către Brașov. Despre ea, fiica filosofului scrie: „Cele 3 turnuri îi dădeau aer de castel”. Fusese edificată în anul 1907 și l-a găzduit nu doar pe Noica, ci și pe Alexandru Paleologu. Intrată în patrimoniul unei societăți de construcții, Vila Luca a fost la un moment dat și cârciumă de cartier. Iar moștenitorii proprietarului clădirii nu au avut parte de ea. La început de mileniu, imobilul a fost dărâmat. Era unic ca stil arhitectural, monument istoric. În locul lui au apărut un supermarket și o benzinărie. Totul a costat patru mii de lei. Amenda pentru demolarea ilegală…
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Filosoful Noica are bust la Câmpulung