La ieşirea din puşcărie, Noica intenţiona să se stabilească la Piteşti

de | 17.11.2021 11:24 | Cultură, Actualitate

Pentru filosoful Constantin Noica, orașele Câmpulung şi Piteşti reprezintă o tristă pagină din biografia sa, când omul s-a aflat sub teroarea istoriei. Condamnat, în 1949, la domiciliu obligatoriu la Câmpulung, Noica își continuă cu tenacitate opera, scriind şi adâncindu-se în problematica lui “întru”.

Mai multe titluri datează din acea perioadă – “Lysis (sau despre înţelesul grec al filosofiei)”, “Cercul metafizic”, “Fire şi Fiinţă. Introducere la o filosofie sistematică”, “Devenirea întru fiinţă”, “Anti-Goethe”, “Povestiri din Hegel”, “Pentru o teorie a câmpurilor în logică”. Pe de altă parte, din anii 1951-1953 datează şi cele 15 caiete cuprinzând studii socio-economice despre ţărănime şi burghezie, scrise spre folosul prietenului său muscelean, economistul Gheorghe Staicu, în casa căruia a locuit înainte de a se muta la mansarda Vilei “Luca”.

“Jurnalul de idei”, publicat în 1990, începe cu însemnări din 1958, de la Câmpulung, celelalte caiete fiind arse de Securitate. Tot din capitala fostului judeţ Muscel, Noica îi scrie lui Emil Cioran, în urma articolului publicat de marele său prieten la Paris, scrisoare (“Răspuns al unui prieten îndepărtat”) ce va atârna greu la procesul de mai târziu. Într-o altă scrisoare, adresată unui amic bucureştean, din 28 mai 1957, mărturisea că nu ţine decât să fie “lăsat în pace, până la aerisirea marxismului românesc”.

Citește și Viața și opera unui român deosebit: Constantin Noica

La 11 decembrie 1958, Securitatea din Piteşti emitea o ,,Ordonanţă de pornire a procesului penal”, semnată de lt. major Micuţelu Constantin, anchetator penal de Securitate. Motive? Pașnicul Noica s-ar fi pregătit… cu arma în mână să-l răstoarne pe Dej! Zic procurorii: „A scris lucrări cu conţinut duşmănos la adresa regimului, pe care le-a dat spre citire prietenilor… şi pe care apoi, pe căi ilegale, le-a trimis spre publicare legionarilor fugiţi în Franţa. A organizat cu prietenii săi şedinţe în cadrul cărora au purtat discuţii duşmănoase şi s-au pregătit în vederea răsturnării prin violenţă a regimului democrat-popular din R.P.R.” (subl. m.).

Aşa a început calvarul. Arestat în noaptea de 12 decembrie 1958 și dus încătuşat de la Câmpulung la sediul Securităţii Piteşti. Interogatoriile, nemiloase, durau şi câte o jumătate de zi. “Auzeam urletele lui Noica în timp ce era bătut”, a mărturisit, peste ani, o cunoştinţă, aflată şi ea într-o celulă de la Piteşti. Abia în vara lui 1959 Noica este mutat la Bucureşti, în seama căpitanului anchetator Mircea Onea. E condamnat la 25 de ani de închisoare. La 8 august 1964 e pus în libertate. Întrebat ce are de gând să facă după eliberare, răspunde patetic: ,,Nu mai am nici patrie! Sunt desprins de toate!”.

Totuşi, în declaraţia de punere în libertate, menţionează că intenţionează să se stabilească la Piteşti! Nu se… desprinsese încă de suferinţele îndurate aici?! E infinit de regretat că nu a putut veni la Piteşti, altfel se scria cultura locală cu Noica aici!

Citește și Un mare filosof din Argeş, din păcate uitat. D.C. Amzăr a conferenţiat lui Heidegger

 

Articol scris de Jean Dumitrascu

Distribuie!

0 Comentarii