# „Zimbrul” a fost prădat, răscumpărarea s-a făcut ca-n filme

În anul 2014, trei tineri şi un ARO 243 au efectuat expediţia „4 români în Siberia”, timp de o jumătate de an parcurgând aproape 40.000 de kilometri, până la Magadan, în estul îndepărtat al Rusiei, şi înapoi în ţară. Iar anul trecut a început cucerirea celor două Americi în aventura denumită “Americ4ro”. Ieşenii, adică Ştefan Amarandei (doar el a fost şi în Siberia), Darius Cohal şi cei doi Sovan, Cristian şi Cosmin, au plecat de data aceasta cu un „Zimbru al Carpaţilor” provenit din ultimele loturi fabricate la Câmpulung pentru transportul elevilor. Maşina a fost modificată, dar încă mai poartă inscripţia „Transport şcolari”. Iar ceea ce urma să fie o “simplă” aventură din sudul extrem al Americii de Sud şi al Argentinei până în oraşul Deadhorse, din Alaska, Statele Unite ale Americii, aproape s-a transformat într-o expediţie de supravieţuire.

La începutul lunii martie, atunci când încă nu apăruse agitaţia provocată de Covid-19, aventurierii români ajunseseră în Peru. De la nebunia rutieră din capitala Lima au trecut la sălbăticie, au avut ceva probleme cu maşina pe la 4.600 de metri altitudine, apoi au ajuns în Columbia, acolo unde i-a ţintuit Covid-ul, la Bogota, izolaţi fiind ”la domiciliu”, adică în maşină. După jumătatea lunii martie, pe când se pregăteau de plecare din capitala pustie, au dat piept cu realitatea Americii Latine.

Jaf la ARO fără… împuşcături

Siguranţa din Ecuador, pe unde au trecut înainte de a ajunge în Columbia, nu s-a comparat cu situaţia din ţara lui Escobar, acolo unde ”Zimbrul”, adică maşina ARO, a fost jefuit în timp ce ieşenii erau la cumpărături. Le-a fost furat aproape tot: calculatoare, camere video, dronă, ochelari de vedere, tot ce era electric sau electronic (aparat măsură, acumulatori, periuţă de dinţi, lanterne şi multe altele), dar şi hard disk-urile cu materialul video strâns de un an. A venit Poliţia, li s-a spus de la început că au fost norocoşi fiindcă nimeni nu a fost împuşcat, s-au făcut cercetări, iar românii noştri au trecut şi pe la Ambasada României. Ceea ce a urmat au povestit ei pe pagina de facebook a expediţiei.

O mie de dolari contra lucrurilor furate

”După două zile de carantină şi izolare, într-o noapte, fix după ziua când trecusem emoţional peste furt, primim un mesaj ce schimbă, iar jocul şi ne punea pe jar din nou. Pe pagina de Facebook am primit un mesaj (de la un analfabet notoriu) cum că el ar avea hard-urile noastre şi, dacă suntem interesaţi de negociere şi răscumpărare, să îl contactăm pe acel cont fals, iar ca emoţiile noastre să sară în aer ne-a trimis şi o poză cu hard-urile, «specimenul» fiind forţat de carantină să ne contacteze, fiind mai uşor şi mai valoros să ne vândă nouă datele furate decât nişte hard-disc-uri pe stradă. «Lighioana» din spatele contului fals, pe lângă că a furat tot ce era în maşină mai avea şi nesimţita pretenţie să îi plătim 1.000 de dolari drept recompensă pentru datele furate”, povestesc ieşenii cu ARO.
Bani nu aveau atâţia, aşa că au încercat să-l păcălească pe hoţ, doar că acela voia să vadă banii. Şi i-a văzut, într-o fotografie trucată însă, aşa că a acceptat să aibă loc răscumpărarea bunurilor. Fără poliţie, a fost pretenţia, doar că poliţia oricum nu se băga în aşa ceva.

Fără sprijin de la poliţie, cu hoţul târât în faţa autobuzului

„Zis şi făcut, după discuţia cu poliţia (moment în care eram total descumpănit, poliţia nereuşind să asigure un minimum de siguranţă sau măcar să ne ajute să ieşim din Bogota sau măcar să ne spună unde ar fi un loc sigur să ne ascundem), am hotărât să iau situaţia doar ca pe o problemă proprie şi personală, iar în concluzie am încercat să aflu o nouă locaţie şi o nouă zi pentru «marea întâlnire»”, astfel continuă nararea aventurii. Şi, după noi ameninţări şi tot felul de pretenţii din partea hoţului, Ştefan a plecat furios să-l întâlnească, ferindu-se de poliţia care supraveghea străzile goale şi asistat mai de departe de Darius.
„Singurul plan de rezervă era Darius, care încerca să mă urmărească de la un cvartal în spate, în cazul în care planul nu mergea şi situaţia devenea critică (răpit/înjunghiat/împuşcat, de preferat nu toate odată), el fiind responsabil de a anunţa mai departe veştile şi, bineînţeles, de a moşteni Zimbrul. Ajuns în intersecţia cu pricina, am început să mă uit şi să iau oamenii la întrebări, eventual să văd de ce calibru sunt «păsările» lui, adică restul de borfaşi însărcinaţi cu supravegherea. După 52 minute de aşteptare am primit şi un mesaj care îmi indica o altă stradă, unde evident am primit alt mesaj cu locaţia finală – un parc aflat la 2 cvartale spre sud, un parc semiabandonat.
Iritat la maximum de ameninţările şi limbajul «oligofrenului», am demarat per pedes către parc, unde am avut plăcerea să cunosc şi un specimen ce se recomandă ca fiind doar o «săgeată» (personaj de importanţă redusă pentru gaşcă, un fel de «erou» de sacrificiu)”, povesteşte Ştefan Amarandei.
Aflat deja la capătul răbdării, acesta l-a luat tare pe hoţ, i-a arătat banii, a văzut bunurile şi… „I-am dat masca jos de pe faţă pentru a vedea mai bine minunatul chip şi frumoasa înfăţişare. Următoarele manevre au fost simple, bazate doar pe nervi. L-am apucat de mandibulă şi de gât, după care am mers spre o clădire cu camere, loc unde urma să îi dau şi nişte bani, doar că până acolo aveam de traversat şi banda de autobuze, moment ideal să îl iau forţat peste stradă şi să sărim în faţa unui autobuz ce era cam la 20 de metri de noi. Cel mai probabil era cu pantalonii plini de maro (când a văzut botul autobuzului frecându-se de asfalt în frânare, «bagabontul» şi-a cam pierdut suflarea). L-am tras sub o cameră video, unde i-am dat jos masca pentru a treia oară şi i-am dat un sul de bani legaţi cu o bucată de cauciuc tăiată dintr-o cameră de motoretă, sfatul meu fiind să ia banii şi să fugă, pentru că în maximum 10 minute, dacă îl mai văd, anunţ poliţia sau o iau razna şi degenerează situaţia care deja era instabilă. A luat banii şi a fugit, moment în care am fugit şi eu cât mai departe de zona respectivă”.
Ştefan şi Darius s-au întors la maşină şi au părăsit oraşul, doar că pe facebook au continuat să apară mesaje de ameninţare cum că vor fi găsiţi şi aranjaţi. Numai că acum românii nu mai sunt în capitală, deşi au rămas în Columbia, acolo unde restricţiile de circulaţie nu au fost relaxate. Iar Alaska încă e departe…
Cătălin Ioan Butoiu