Piteșteanul Gabriel Ruică, membru al echipei de la Serviciul Salvamont Argeș,  a cucerit anul acesta emblema Alpilor, vârful Matterhorn.  Înainte de a înfrunta masivul de 4478 m înălțime, echipa de patru alpiniști din care a făcut parte și piteșteanul s-a antrenat în ture de iarnă prin Munții Făgărașului sau cățărări pe lângă Brașov. Așa cum se obișnuiește înainte de asemenea ascensiuni la mari altitudini, echipa a făcut niște expediții de aclimatizare  pe Monte Rosa în Italia. După ce au ajuns la Alagna, și-au instalat corturile la vreo 200 de metri de refugiul Gnifetti, pe ghețar și au pornit să escaladeze Piramide Vincent și Ludwigshoehe. Gabi Ruică spune, nu fără o undă de regret, că și-ar fi dorit să escaladeze și Dufourspitze, cel mai înalt vârf din Elveția (4600 m) și Lyskamm-ul, să meargă la refugiul Margherita, acesta fiind refugiul de la cea mai mare altitudine din Europa (4500 m), dar vremea nu a ținut cu el. Salvamontistul piteștean ne-a explicat că masivul Matterhorn poate fi escaladat atât pe varianta italiană, cât și pe cea elvețiană. Inițial, hotărâseră să opteze pentru varianta italiană, care, deși mai grea pentru cățărare, era considerată de alpiniști mai sigură, pentru că, spre deosebire de varianta elvețiană, nu prezenta pericolul căderilor de pietre. După ce au ajuns până la altitudinea de 3600 m pe varianta italiană, și-au dat seama că vremea proastă le va fi potrivnică. Doi dintre membrii echipei, Cuibuș și Popp, s-au răzgândit și au ales să renunțe la expediție. Ceilalți doi, Gabi Ruică și Mircea Elenin și-au continuat drumul, până când, la un moment dat, pe traseul de urcare au observat un elicopter de salvare ce survola zona. Fiind cerul înnorat, aparatul de zbor ba se apropia, ba se îndepărta. Explicația au aflat-o la scurt timp: „Câteva minute mai târziu, am dat de niște cehi care coborau de la refugiul Carrel, situat la 3830 m și ne-au spus că ar fi căzut cel mai bun dintre ei, când coborâseră. A făcut rapel, iar ei au spus că nu și-a prins bine dispozitivul de rapel”, ne lămurește Gabriel Ruică. Totuși, accidentul nu a avut o finalitate tragică, alpinistul ceh a fost găsit în viață de echipa de salvare și recuperat.

Pe noapte și ceață, românii escaladează Matterhorn-ul

Pentru că starea vremii se înrăutățise mult, românii au decis că e mai prudent să coboare și ei împreună cu alpiniștii cehi. „Am fi vrut să urcăm până la refugiul de cățărat, la Carrel, dar am hotărât că e mai bine totuși să coborâm împreună cu cehii care nu știau prea bine traseul. Noi știam pe unde e. Așa că n-am mai ajuns până la refugiu, dar l-am văzut când s-au mai ridicat norii. Așa  i-am putut ajuta și pe oamenii aceia la coborâre. Ne-am retras și am hotărât ca în ziua următoare să facem traversarea prin Elveția.”, își continuă Gabriel relatarea. Spre deosebire de versantul italian, pe cel elvețian era ceva mai mult de escaladat, cam 1200 de metri în plus. Deși nici aici vremea nu era favorabilă alpiniștilor, mai ales că se și anunțase la buletinul meteo timp noros și posibil ploaie în după-amiaza acelei zile, echipa a decis să urce până unde va reuși, iar când vremea va deveni un obstacol de netrecut, atunci să renunțe la ascensiune, să coboare și să revină anul viitor. Zis și făcut. Știind că își vor începe drumul dis-de-dimineață, chiar cu noaptea în cap, cei doi au hotărât că este prudent să facă o recunoaștere a traseului, mai înainte de a se lăsa noaptea. Și-au lăsat bagajele la cabana Hornli și au urcat pe o porțiune a traseului, până pe la 400 m diferență de nivel, după care au revenit la cabană. La 4 dimineața, piteșteanul Gabriel Ruică și brașoveanul Mircea Elenin au pornit la drum, pe întuneric și ceață. „Am văzut două luminiţe în faţă, care sigur nu erau în traseu şi m-am mirat foarte tare, eu ştiind traseul dinainte şi nu am înţeles de ce sunt aşa departe. Ulterior, la coborâre, am aflat că niște cehi, care plecaseră primii de la cabană, greșiseră drumul. Aşa că noi am ajuns să fim primii, am deschis cumva calea. Am mers bine cât am ştiut traseul, după care, inevitabil, am luat-o şi noi cam aiurea și am ieşit din el. Fiind noapte, nu te mai poţi orienta bine. Pe zi e altceva. Am văzut luminiţele de la lanternele frontale ale ghizilor şi ale celor care veneau în urma noastră şi am hotărât să ne întâlnim cu ei şi să ne ţinem de ei. Aşa am și făcut şi a fost foarte bine.”, își continuă povestea Gabi Ruică.

Au privit Mont Blanc-ul de pe culmea Matterhorn-ului

Ghizii montani sunt oameni ai muntelui, cu experiență. Gabriel ne spune, zâmbind, că, priviți de la distanță, par a avea un mers destul de încet, dar constant. Însă de aproape, situația se schimbă: trebuie să tragi din greu ca să te poți ține după ei. Cei doi români au făcut parte din a treia echipă ce a ajuns pe vârf. Au străbătut toată creasta, inaugurându-și reușita atât pe piscul elvețian al Matterhornului, cât și pe cel italian, Monte Cervino, cum îl numesc ei. Atunci au văzut norii negri venind dinspre Italia și și-au dat seama că au fost norocoși și inspirați să aleagă drumul de urcare pe partea elvețiană. Tot drumul, atât de urcare cât și de coborâre le-a luat 12 ore, într-un ritm intens. Dar bucuria de a se vedea pe vârf le-a răsplătit tot efortul. De pe culmea Matterhorn-ului, alpiniștii români au privit Mont Blanc-ul, Doamna Albă a Alpilor.
Adriana Gândilă