Web Analytics

Postul, metodă naturală de vindecare

de | 28.11.2012 16:17 | Actualitate

Majoritatea dintre noi ne întrebăm ce legătură are vindecarea bolilor de care suferim, cu POSTUL. HYPOCRATE, părintele medicinei, spunea încă din Antichitate: „cu cât hrăniți mai mult un bolnav, cu atât îl dărâmați mai mult”.
Dacă ne uităm atent la animalele bolnave, care acționează instinctiv, vom observa că ele nu caută mâncare în perioada de boală. Oare de ce? Simplu, celulele bolnave mor primele şi odată cu ele dispare şi boala din organism.
Aşa se întâmplă şi omului, care înțelege să evite alimentarea consistentă, reducând în acest fel aportul de hrană către celulele bolnave. Se cunoaşte că omul poate trăi fără hrană multe zile, rezervele interne fiindu-i suficiente.
Reducerea aportului de alimente şi orientarea acestora spre cele vegetale  provenite din natură duce la micşorarea activității celulelor corpului nostru, dându-le ocazia de a se odihni, de a reduce corvoada continuă de a transforma alimentele grele, toxice de multe ori.
Deci în post, corpul nostru işi ia o „vacanță binemeritată”, refăcându-şi în acest fel forțele, acumulănd noi energii.
Postul este considerat cea mai simplă şi mai eficientă metodă de tratament din câte există. Se petrece o curățare, o purificare şi o eliminare din fizic a toxinelor şi rezidurilor acumulate în corp.
Dar există şi o curățare, o purificare a emoțiilor negative, a greşelilor şi a judecăților mentale, care acționează asupra noastră şi asupra semenilor noştri. Astfel, se consideră că faptele şi gândurile negative săvârşite în trecut vor fi „arse” în post şi astfel omul se purifică.
La început pot apărea diverse manifestări ca: dorința puternică de a mânca, senzații uşoare de leşin, dureri de cap, palpitații, toate normale pentru începutul postului. Dar toate vor dispărea curând şi se va instala o stare de armonie interioară şi de mulțumire sufletească.
Cei la care apar aceste tulburări sunt tocmai cei care au mai mare nevoie de POST şi care au acumulat o mare cantitate de reziduri şi impurități în corp. Este ca într-o casă, în care nu s-a facut curățenie de mult, iar odată cu îndepărtarea prafului, gunoiului şi aerisirii, totul se schimbă, totul străluceşte.
Pentru a elimina toxinele acumulate în organism este indicat să bem  multă apă (doar facem o cură de detoxifiere). Intrarea în post se face gradual pentru a nu „şoca” organismul, fie prin reducerea treptată a anumitor categorii de alimente, fie prin ținerea postului în anumite zile alea săptămânii.
Marii inițiați au descoperit că atunci când omul ține post negru într-o anumită zi a săptămânii, ziua este guvernată de o anumita planetă, după cum urmează: luni – Luna, marți- Marte, miercuri – Mercur, joi – Jupiter, vineri – Venus, sâmbătă – Saturn, duminică- Soarele. Astfel, putem beneficia de energie în stare pură, pe zile:
– postul negru de luni: creează receptivitate, răbdare, percepere şi înțelegere, măreşte autocontrolul;
– postul negru de marți: ajută la eliminarea conflictelor, a violenței, dă voință şi putere de a acționa, dă forță şi control asupra potențialului sexual;
– postul negru de miercuri: măreşte abilitatea şi inteligența, ajută la realizări materiale şi comunicare;
– postul negru de joi: ajută la armonie şi echilbru sufletesc, la deschidere spirituală;
– postul negru de vineri: ajută la a transmite iubire, afectivitate, o stare de bine;
– postul negru de sâmbătă: conferă o capacitate mărită de analiză, precizie, atenție, putere de concentrare;
– postul negru de duminică: conferă forță spirituală, voință, succes în ceea ce  întreprinzi, libertate, generozitate.

Bineînțeles că postul negru nu poate fi ținut zilnic  dar, în funcție de aspirațiile fiecăruia, se alege ziua sau zilele benefice.
Prin alimentație, ca act individual, omul poate realiza mari salturi spirituale şi îndepărtarea bolilor care îl afectează.
Posturile dorite a fi ținute simultan de mai mulți oameni, cum este Postul Crăciunului, în care tocmai suntem, face ca împreună să rezonăm ca o forță a umanității, cu diverse niveluri energetice ale Universului, a cărui parte suntem.

Dr. Florinela Bălan,
medic homeopat şi acupunctură lichidă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii