După aproape două decenii, Poșta Română renunță la vechiul logo și îl înlocuiește cu unul nou, pentru care ar fi plătit 48.000 de euro. Compania de stat nu a făcut un anunț oficial privind noua identitate vizuală, însă schimbarea face parte dintr-un proces mai amplu de modernizare. Printre noutăți se numără creșterea vizibilității pe rețelele sociale și introducerea unor uniforme noi pentru angajați, potrivit evz.ro.
Citește și: Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti – istorie şi continuitate
Compania de stat a încheiat anul 2024 cu un profit brut record, de 85,3 milioane de lei, cel mai ridicat din istoria recentă a companiei, ceea ce marchează o creștere spectaculoasă față de anii anteriori. La începutul lunii august, conducerea Poștei Române anunța că succesul se va reflecta și în strategia pentru 2025.
„Poşta Română îşi continuă parcursul ascendent şi în 2025, cu un program ambiţios de investiţii în retehnologizare, infrastructura IT, modernizarea reţelei naţionale, dezvoltarea de noi servicii comerciale şi consolidarea rolului său de furnizor esenţial pentru comunităţile din întreaga ţară”, spuneau reprezentanții companiei de stat.
0 Comentarii