Web Analytics
scris duminică, 24.03.2024

Pompierii argeșeni au salvat o cățelușă din fântână

Pompierii argeșeni au salvat o cățelușă dintr-o fântână. Apelul la numărul unic de urgență a venit din comuna Mărăcineni, duminică după-amiază. Un pompier a coborât pe scară pentru a ajunge la patrupedul care se afla la 3 metri adâncime.

Pompierii argeșeni au salvat o cățelușă din fântână

„Familia Belei abia sosise de la serviciu, iar de data aceasta cățelușa nu a mai venit să îi întâmpine ca de obicei, însă, în timp ce o căutau, proprietarii au auzit-o lătrând. Au mers după sunet și au ajuns la puțul din curtea gospodăriei, unde Bela a căzut, după ce capacul din lemn s-a rupt.

În scurt timp a ajuns și echipajul de pompieri, care a constatat că patrupedul se afla la aproximativ 3 metri adâncime, pe capacul care plutea.

După evaluarea situației s-a luat decizia ca unul dintre salvatori să coboare pe o scară în fântână. Cel care a coborât este Cosmin, unul dintre colegii noștri, care a reușit s-o prindă pe micuță și să o aducă în siguranță la suprafață”, a transmis ISU Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...