Web Analytics

Polițiștii locali, acuzați că sunt ”pe mână” cu privații care au parcări cu taxă în Lunca Argeșului

de | 28.08.2022 19:24 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Într-una din zilele trecute, polițiștii locali din Pitești au aplicat zeci și zeci de amenzi proprietarilor de mașini care s-au deplasat după-amiaza, la promenadă, la mișcare în Lunca Argeșului.

Citește și: Controale în trafic. 61 de amenzi date șoferilor 


De regulă, fiindcă parcarea din Parcul Lunca Argeșului este foarte limitată ca număr de locuri, oamenii își lasă mașinile de-o parte și de alta a străzii care leagă Calea Depozitelor de respectivul loc de promenadă (strada de acces către sediul ”Publitrans”), chiar dacă acolo au fost montate semne care interzic oprirea. Ei bine, asta s-a întâmplat, cum spuneam, până mai zilele trecute, când toți cei veniți cu mașini s-au trezit, seara, cu amenzile pe parbrize.
Și de aici au început sesizările. Unii oameni s-au plâns că polițiștii locali sunt, de fapt, ”pe mână” cu privații care dețin parcările cu taxă din vecinătate, cărora ”le bagă astfel banii în buzunare”. Este vorba, în principal, de o apreciabilă suprafață de teren, o tarla cu pietriș, ”trasată” cu niște pneuri, transformată în parcare pentru mașini, cu taxă: 5 lei de mașină, în timpul săptămânii, 10 lei în weekend.
Oamenii se plângeau oricum că parcarea din Luncă este insuficientă și, că, în pofida acestui lucru, pe strada ce ”duce” în Parc au fost montate semnele de ”Interzis”(!). ”Primăria ne-a amenajat un foarte frumos loc de agrement, dar suntem, practic, obligați să parcăm mașinile în locuri private” – ne-au spus unii dintre cei amendați recent.
De notat că, a doua zi după acțiunea, probabil ”tematică”, de amendare a celor care s-au dus cu mașinile în parc, mulți au parcat automobilele tot pe ”interzis”, în special pe stânga sensului de dus, fără a mai primi amenzi. Vom urmări evoluiția evenimentelor.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *