Web Analytics

articol scris duminică, 14 septembrie 2025

Polițiștii din Pitești, activități preventive la școală și în gară

Polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au desfășurat, în prima săptămână de școală, activități informativ-preventive menite să îi protejeze pe elevi în diverse situații de risc.

Astfel, 190 de elevi și preșcolari ai Școlii Gimnaziale „Marin Preda” din Pitești au participat la întâlniri interactive dedicate siguranței rutiere, prevenirii bullyingului și consumului de substanțe psihotrope.

De asemenea, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Pitești au fost în Gara Pitești și au organizat o acțiune informativ-preventivă în cadrul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, atrăgând atenția asupra pericolelor generate de inițierea de fotografii pe calea ferată.

Specialiștii au explicat tinerilor că o simplă încercare de a surprinde un cadru spectaculos pe vagoane sau pe șine poate duce la accidente tragice, prin electrocutare ori prin producerea unui arc electric, chiar și fără contact direct cu liniile de înaltă tensiune.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cristian Meleșteu, lansare de carte la Dialogurile Filarmonicii Pitești

Filarmonica Pitești organizează miercuri, 12 august, de la ora 17, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”, o nouă ediție […] Citește!

Serviciile SUA: Putin ar putea ataca o țară NATO chiar din această toamnă

Serviciile de informații americane și-au schimbat evaluarea asupra intențiilor președintelui rus Vladimir Putin și iau acum în calcul posibilitatea ca Rusia să […] Citește!

Bolojan: Pe fondul unor ani în care nu am făcut ce trebuie în domeniul energetic, ne vine o notă de plată

Premierul demis Ilie Bolojan afirmă că sistemul energetic din România nu suferă de un deficit de producţie, ci are dezechilibre, […] Citește!

Următorul film despre Michael Jackson intră în producție

Lionsgate a confirmat că lucrează la continuarea filmului biografic Michael, dedicat lui Michael Jackson, după succesul comercial al primei producții, relatează Euronews.com. […] Citește!

Angajații din Guvern îl atacă pe Bolojan în plină criză energetică: „Românii nu pot fi transformați în bateria pe care statul nu a fost capabil să o construiască”

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) lansează un atac dur la adresa Executivului, pe fondul crizei din […] Citește!

Polițist din Argeș, prins băut la volan în timpul serviciului. A lovit mai multe pubele cu mașina

Un inspector de poliție din Argeș a fost depistat, la data de 3 iulie 2026, conducând sub influența alcoolului, în […] Citește!

Mioveni. Extindere a rețelelor electrice în zonele cu locuințe noi

La Mioveni continuă extinderea rețelelor electrice în zonele în care au fost construite locuințe noi, pentru asigurarea infrastructurii necesare alimentării […] Citește!

Video. Ciobanul cu piciorul sfâșiat de urs, dus cu măgărușul la ambulanță

Ciobanul din Mioarele, căruia un urs i-a sfâșiat un picior noaptea trecută în Iezerul Mic, a fost dus azi (vineri), […] Citește!

Poliția l-a găsit pe bărbatul care a mâzgălit o stâncă pe Transfăgărășan

Bărbatul care a desenat o inimă pe o stâncă de pe Transfăgărășan a fost identificat de polițiști, iar Garda de […] Citește!

A furat o tabletă din bagajul unei femei, în stația de tren. Reținut de polițiștii de la Transporturi Argeș

Reținut după ce a furat o tebletă în stația CFR Pitești. IPJ Argeș transmite că, la data de 15 iulie […] Citește!

Polițiștii locali din Pitești au dat 17 amenzi în două nopți

În nopțile de miercuri spre joi și de joi spre vineri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și ai […] Citește!

Pitești. Cum se folosește platforma pentru eliberarea certificatelor fiscale

Începând de vineri este funcțională o nouă versiune a Sistemului electronic de încasare a impozitelor și taxelor locale, Platformă pusă […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Mesajul acesta este pentru Ion Mînzînă şi Adrian Bughiu, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Argeş!

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete