Web Analytics

Polițiștii de la Siguranța Școlară au vizitat mai multe unități din Argeș

de | 11.11.2022 12:19 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități preventive, în zilele de 08 și 09 noiembrie, în șase unități de învățământ din municipiile Pitești și Câmpulung, dar și din localitățile Bughea de Sus și Mălureni.

În ziua de 08 noiembrie a.c., la Liceul cu Program Sportiv din Câmpulung, Școala Gimnazială Bughea de Sus și la Școlile Gimnaziale „Alexandru Davila” și „Tudor Vladimirescu” din Pitești au fost desfășurate activități cu caracter informativ-preventiv în cadrul proiectului ,,Law iS COOL”. Elevii au discutat cu polițiștii aspecte legale specifice mediului școlar, de exemplu despre prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. La activitățile preventive au luat parte aproape 50 de elevi și cadre didactice.
Polițiștii au efectuat și verificări privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, conform Legii 349/2002, precum și verificări ale organizării și desfășurării activităților de pază în unitățile de învățământ.

Citește și Liceu din Argeș, amendat cu 3000 de lei. Paznicul era băut și nu avea calificare

În ziua de 09 noiembrie a.c., activitatea informativ-preventivă s-a mutat la Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu” din Pitești și Școala „Petre Tudose” – structura Tufanu, din comuna Mălureni.

De asemenea, IPJ Argeș mai transmite că polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au continuat acțiunile de informare în centrele de zi pentru copiii aflați în dificultate, unde fiecare activitate are tema ei, iar interesul copiilor este stârnit prin jocuri de rol și informații antivictimizare.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *