Deputatul USR de Argeș, Ionuț Moșteanu, a făcut joi, 22 iunie, într-o conferință de presă a organizației județene de partid, declarații dure la adresa coaliției PSD-PNL aflate la guvernare. „I-am văzut de șase-șapte ani, de când sunt în politică, cum schimbă gecile între ei” – a spus deputatul, iar despre cei de la PNL s-a exprimat și mai acid, zicând că „liberalism nu mai au deloc, decât sigla de pe ușă”.
Apoi, i-a taxat pe unii peneliști din Consiliul Local Pitești, afirmând că doi-trei „votează mereu cu Gentea (primar PSD – n.a.)”. Iar despre Mihai Coteț, lider al PNL Pitești și consilier local, Moșteanu a spus: „Nu l-am văzut că ia poziție în fața nemerniciilor lui Ciucă (președintele PNL – n.a.). M-a dezamăgit. A intrat într-o campanie ipocrită. Nu poți să stai de mână cu PSD și să-ți ștergi sigla de pe Facebook; și ești și președinte al PNL Pitești”.
„El face valuri o dată la patru ani, când apare prin oraș. Nu are decât interese proprii”
În replică, Mihai Coteț a spus: „N-aș vrea să intru în polemica asta cu dl. Moșteanu. Ținând cont de colaborarea din Consiliul Local cu USR-ul, care mi se datorează sută la sută, mi-aș fi dorit ca el să aibă un pic de respect pentru acest lucru și să-și respecte propriii colegi din plen. Iar faptul că el ia poziție și face valuri o dată la patru ani, când apare prin oraș, vorbește de la sine. Vizavi de poziția mea față de conducerea partidului, nu e treaba d-lui Moșteanu; nu-mi aduc aminte ca el să fi luat vreo poziție atunci când lucrurile în conducerea USR erau, să zicem, într-o altă direcție, în condițiile în care erau la guvernare cu PNL. Deci, nu știu care dintre noi doi e mai ipocrit. El nu are decât interese proprii; nu merită să mai discutăm…”
Citește și Mihai Coteţ, despre realizarea parcului industrial: „Încă suntem la stadiul de vorbe”
Citește și Mihai Coteț despre proiectul Pădurea Trivale: “Vrem arie protejată și vrem zonă de pădure parc”
0 Comentarii