# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE
# „Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul.” cartea ta de versuri despre un continent controversat. De ce Africa? Africa visată? Călcată cu picior de gazelă? Africa văzută de pe calul înaripat al unui fiu de împărat?
– Când am zburat pentru prima dată peste Africa, am simţit nevoia să mă adresez în gândul meu, spunându-i: „Maică Africa, vreau să scriu despre tine!” Dumnezeu mi-a ascultat gândul care de fapt era o rugă ascunsă într-un gând. Dar să nu credeți că totul a venit către mine cu viteză super-galactică și m-am aruncat în scris. Atunci când vine un ajutor de la Dumnezeu, vine în mod subtil, fără trâmbițe, fără zgomot, se instalează de parcă nici nu a lipsit vreodată. Aşa e și cu împlinirea unor planuri, ca acesta de a scrie despre bătrânul continent Africa, despre pământul în care s-a zămislit Mântuitorul, despre oameni și despre inimile lor, despre pasarea mierii, despre prietenul meu Uga. Ca o concluzie: da, Africa visată, Africa călcată în lung și-n lat cu piciorul. Ca într-o poveste a Șeherezadei, un bărbat bogat m-a cerut de la soțul meu în schimbul a trei Ferrari și 300 de dromaderi. O altă istorie ar fi aceea a unui berber care venea să mă vadă de la o oarecare distanță și de fiecare dată călărea pe malul mării un alt cal. L-am văzut pe un cal negru, de un negru strălucitor ca părul celor mai frumoase domnițe, apoi l-am văzut pe un cal roșu-cărămiziu și apoi pe unul alb ca spuma laptelui. Când a îndrăznit să se apropie m-a rugat politicos să îmi aduc soțul până la malul mării ca să vorbească cu el. Pe mine nu m-a lăsat să aud despre ce vorbesc. La întoarcere, soțul meu mi-a spus că m-a cerut de nevastă de la el în schimbul a cinci cai arabi pur sânge. Eu i-am spus: „Dacă ai refuzat și de data asta, nu cred că ți se va mai oferi ocazia să scapi de mine cu atât de mult în schimb”.
„Când sunt rănită mă vindec cu rugăciune, literatură și singurătate”
# O carte publicată, de data asta, într-o editură românească? Pe spezele tale? Ce destin o aşteaptă?
– Cartea a fost publicată nu pe spezele mele, ci ale editurii Tracus Arte, o editură destul de bine cotată în lumea literară de la noi, și oarecum la modă. Colaborarea cu editura s-a făcut prin faptul că am mers la domnul Cristescu, i-am dat manuscrisul. Mi-a spus că îl va da redactorului de carte care nu este altul decât Teodor Duna, un tânăr poet cu patru cărți de poezie publicate, un poet care e încadrat la generația 2000 și considerat fruntea acestei generații. Nu am plecat de la domnul Cristescu fără să nu-l întreb ce criteriu are când publică poezie la propria editură, pe banii dânsului. Mi-a răspuns: poezia pe care o public trebuie să fie o poezie care să îmi placă să o citesc. Recunosc că mi-a plăcut răspunsul. Cu domnul Teodor Duna am lucrat impecabil, fiind un adevărat profesionist. Cartea a fost lansată de editură la Bookfest 2015 și este distribuită în librării.
# Eşti mai bine cunoscută, mai bine receptată peste hotare decât în ţară, ca să nu mai spun în comunitatea locală. De ce oare?
– Nu sunt singurul caz în lumea artiștilor.
# Ai prieteni? Duşmani? Din invidie? Din nimic? Din că aşa trebuia să fie? Intră în tradiţie? Nu aştept un răspuns imediat de la tine pentru că nu vreau să-i provoci. Şi nu eşti tu omul de hărţuială! Te simţi ignorată? Jignită? Rănită? Cu ce te vindeci?
– Am prieteni. Am dușmani. Sunt mândră de amândouă taberele pentru că amândouă sunt demne de studiat cu cea mai mare seriozitate și atenție. Nu acord mai mult timp studierii reacțiilor prietenilor și mai puțin dușmanilor. Păstrez un echilibru. Nu poți avea prieteni din nimic, așa cum nici pe dușmani nu-i poți avea din nimic. Eu sunt o pacifistă de felul meu. Îmi rămâne să încerc sa micșorez numărul dușmanilor, trecându-i în rândul prietenilor sau invers. Când sunt rănită mă vindec cu rugăciune, literatură și singurătate.
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii