Web Analytics
scris miercuri, 29.04.2026

PNL Argeș lansează o consultare publică: „Îi rugăm pe cetățeni să ne transmită propuneri, idei și amendamente pentru bugetul județului”

PNL Argeș îi îndeamnă pe cetățeni să transmită propuneri, idei și amendamente pentru bugetul județului, astfel încât grupul consilierilor județeni ai PNL să le poată analiza și formula oficial. Propunerile pot fi trimise la numărul de telefon: 0752 845 652.

„Bugetul județului Argeș nu este doar bugetul Consiliului Județean, al unui partid sau al câtorva oameni aflați temporar în funcții publice. Bugetul județului este al argeșenilor. Este format din bani publici, iar atunci când vorbim despre bani publici, transparența și consultarea cetățenilor nu sunt opționale, ci obligatorii.

PNL Argeș consideră că oamenii trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința modului în care sunt cheltuiți banii județului. Investițiile, prioritățile, proiectele și alocările bugetare trebuie discutate deschis, nu stabilite în spatele ușilor închise sau prezentate formal doar în fața angajaților din instituție.

Dacă actuala conducere a Consiliului Județean Argeș alege să organizeze dezbateri și prezentări fără o consultare reală a cetățenilor, PNL Argeș face acest demers în locul celor care aveau obligația să îl facă.

De aceea, PNL Argeș lansează o consultare publică adresată tuturor argeșenilor. Îi rugăm pe cetățeni să ne transmită propuneri, idei și amendamente pentru bugetul județului, astfel încât grupul consilierilor județeni ai PNL să le poată analiza și formula oficial.

Argeșenii pot transmite propunerile lor la numărul de telefon: 0752 845 652

PNL Argeș susține că fiecare leu din bugetul județului trebuie cheltuit cu responsabilitate, în interesul oamenilor, nu pentru sinecuri, privilegii sau proiecte fără impact real pentru comunitate.

Când este vorba despre bani publici, cetățenii trebuie ascultați. Iar atunci când administrația refuză consultarea reală, opoziția are obligația să ducă vocea oamenilor în instituțiile publice”, se arată în comunicatul PNL Argeș.

Citește și Studenţii de la Drept, viitorii profesionişti, au strălucit într-un proces simulat la Tribunalul Argeş

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită