Web Analytics

Piteştiul în Simfonie, cu energie şi cu bucurie!

de | 24.04.2024 16:34 | Actualitate, Cultură, Home

460.000 bulbi de lalea, din 90 de soiuri, au fost plantați în acest an la Pitești, 200.000 dintre aceștia înfrumusețând Parcul „Lunca Argeșului”, cel mai mare parc amenajat cu fonduri europene din România. Într-un astfel de cadru, care a întregit o oază florală impresionantă prin varietatea culorilor, prin stil și artă a amenajării, în weekendul trecut, la Pitești, a fost organizată Simfonia Lalelelor, ediția din acest an, a 47-a, fiind, cel puțin în opinia autorului acestor rânduri, poate cea mai reușită de până acum.

E greu să descrii în cuvinte bucuria pe care ți-o conferă spectacolul florilor etalate în expoziția în aer liber din Lunca Argeșului, grădinile amenajate de elevi, atelierele de creație și design floral, e greu să redai întocmai emoția trăită de miile de copii și tineri aflați vineri la tradiționala paradă din centrul municipiului, care își scandau cu mândrie numele școlilor sau liceelor lor.
Vom consemna totuși, pentru memoria tiparului, câteva detalii. La festivitatea oficială de deschidere a acestei manifestări, desfășurată în eleganta sală de concerte a Filarmonicii Pitești, unde primul cuvânt a fost rostit de dr. ing. Ilarie Isac, considerat „părintele” Simfoniei Lalelelor, ne-au onorat cu prezența câțiva distinși ambasadori, ai Franței, Canadei și Palestinei, precum și mulți alți diplomați din Germania, Olanda, Egipt, Maroc, Iordania, Serbia, Grecia, Cipru etc. Simpozionul tehnico-științific care i-a urmat a adus în prim plan expertiza și pasiunea pentru flori, cu participarea aceluiași dr. ing. Ilarie Isac.

Zeci de mii de oameni – peste 100.000, din estimarea Primăriei – s-au bucurat la „Simfonie”, iar serile de vineri și sâmbătă, mulți au trăit muzica, luând parte la concertele susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești, alături de invitații speciali, și, respectiv, de Irina Rimes și formația „Zdob și Zdub”.
Pe scurt, Piteștiul a fost în simfonie – cu energie, cu bucurie și cu cel mai frumos spirit comunitar – spunea primarul Cristian Gentea, dirijorul, de fapt, al acestei ediții a „Simfoniei”.

Citește și Ilarie Isac, părintele Simfoniei Lalelelor, a dat startul festivalului de la Pitești

Citește și Florile Piteștiului, în grădinile copiilor. Expoziție la „Simfonie”

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *