La 9 iunie 1930, Liviu Rebreanu a cumpărat, prin banca lui Gr. Coandă, la Piteşti, cu 200.000 lei, o vie de vreo cinci pogoane și o casă la Valea Mare, Ștefănești (casa a fost reabilitată de Robert Erbașu, dar nu a redevenit muzeu). Aici va scrie romanele „Răscoala”, „Jar”, „Gorila” şi „Amândoi”, dar și un interesant jurnal. În „Jurnalul de la vie”, Piteştiul interbelic apare ca un târg balcanic deosebit: „un mic oraş de provincie unde senzaţionalul capătă şi un caracter social, semnificativ”. Consemnările curente rebreniene conturează imaginea unei intense vieţi comerciale. Este relevantă pentru sublinierea importanţei târgului, însemnarea romancierului, din decembrie 1934, când, înainte de Crăciun, era să piardă trenul, maşina sa „împiedicându-se mereu de căruţele ţărăneşti ce se îmbulzeau spre bâlciul săptămânal la Piteşti”.
„Dimineaţa, am pornit cu maşina la Piteşti. Pană… Înapoi, tras de boi”
Piteştiul oferă scriitorului posibilitatea de a-şi procura diverse produse agro-industriale şi alimentare necesare gospodăriei sale din Valea Mare. Astfel, Liviu Rebreanu cumpără sămânţă de iarbă şi damigene de la magazinele lui Blucher de pe Calea Şerban Vodă, iar materiale de construcţie, unelte, decimal, cartuşe pentru a trage la ţintă, pompă de stropit „Vermorel” de la magazinele de fierărie ale lui Mitică Iuga de pe strada Sf. Vineri. Apelează frecvent la serviciile lui Marotineanu – patronul unui atelier de lăcătuşerie – ale lui Tudor Peşu – cazangiu de pe strada Sf. Vineri – sau ale tinichigiului Florescu. Îşi repară ceasul „Tavannes” la ceasornicarul Teodorescu, iar aparatul de radio portativ, la un meseriaş de la Librăria Banu… Face repetate drumuri la un atelier din Piteşti, pentru întreţinerea curentă a automobilului personal…
Plimbările cu maşina au, deseori, un deznodământ previzibil, iar penele sunt rezolvate, uneori, „clasic”: „Dimineaţa, am pornit cu maşina la Piteşti. Pană… Înapoi, tras de boi”… Îşi repară trăsura la atelierul lui Ujvany sau o vopseşte la cel al lui Nae Dumitrescu. Comandă tâmplarului Sattler o bibliotecă şi o garnitură de paie (o masă, două fotolii, patru taburele). Are disensiuni cu meşterul, pentru că nu este satisfăcut de culoarea şi calitatea mobilei. Descoperă, la primăria oraşului, un grădinar priceput, Kovacs, şi-i solicită „un plan de aranjament al grădinii din jurul casei de la Valea Mare”. Cumpără, la sugestia acestuia, „pachete de bujor alb şi roşu involt, violete Köning Charlotte, lalele roz-vişinii şi portocalii, crini regali”. Trece, din ce în ce mai des, în ultima parte a vieţii, pragul farmaciilor lui Stavăr şi Pavlovici, spre a-şi „curarisi fatala răguşală infernală”, cu vată termogenă, inhalaţii, vortox, aspirine, pentru ca, apoi, exasperat, să o dea pe „un vin fiert cu miere”, de care, însă, se „scârbeşte rău”, hotărându-se la un moment dat: „Până duminică inclusiv (9 ianuarie 1938), mai stau în casă, pe urmă dau dracului cura!…”.
Recunoaşte, însă, că este un fumător incurabil, şi-şi autojustifică abaterile frecvente de la prescripţiile medicului său curant, Vasile Tiţescu din Piteşti: „Azi noapte (9 ianuarie 1938), am fumat mai mult şi am băut două maşini mari cafea, fiindcă am lucrat mai serios”.
Citește și Un actor piteştean, şef de partid
Vinde lui I. Abramovici sau angrosistului Moise, „care pare român”, băuturi
De foarte multe ori, este prezent la Ocolul Silvic din Trivale pentru procurarea lemnelor de foc sau a aracilor pentru vie, consemnând, deseori, satisfăcut „afacerile” perfectate: „din cei 219 arbori reprezentând oficial 87, 1/2 steri lemne vor rezulta aproape dublu”. La Piteşti, îşi completează proviziile alimentare: cumpără muşchi la comandă de la măcelarul Tefas, dă „porcăriile” la afumat la Stempel, „schimbă cafeaua la armean”, ia „cozonaci-pască de la o ovreică”, pâine şi tutun de la Călugăru, cârciumarul de lângă podul de la intrarea în oraş. Ce mai face, potrivit consemnărilor sale, romancierul la Piteşti?
„Sâmbătă, 14 noemvre 1936. La 11, am fost la dentist; zadarnic. Am dat ştofa de la Orlat la croitor; mi-am luat măsură; am dat la încărcat acumulator 2 volţi. Am cumpărat un loz, 20 kg sare, 18 kg gaz”. Ca orice gospodar care se respectă, comercializează, în târg, producţia excedentară din livada şi din via sa de la Valea Mare. Vinde lui I. Abramovici sau angrosistului Moise, „care pare român”, băuturi; diminuează tăria alcoolului cu apă, în intenţia mărturisită de câştig: „la cele 33 l rachiu de 34,20 trebuie să se adauge 6 l apă pentru a obţine 39 l rachiu de 290 vândut cu 24 lei litrul”… Contabilizând veniturile mărunte, notează în Jurnal, la 11 iunie 1935: „Tinca şi Maria Geantă au adunat 28 kgr căpşuni, pe care i-au vândut la Piteşti pe 216 lei, din care 16 lei au fost cheltuieli şi 40 lei bacşişul lor”.
Scriitorul este, însă, şi în ambianţa Piteştiului, preocupat de acelaşi insistent „glas al literelor”; meditează îndelung asupra „romanului poliţist de la Piteşti”, consultându-se cu avocatul Ionel Rădulescu – pe care îl vizitează cu regularitate – despre mediul social atât de divers al oraşului. Nu este întru totul racordat la micile cancanuri locale şi, de aceea, se „documentează” asiduu… Merge deseori „în grup la şantan Piteşti” cu Fanny şi soţii Rădulescu. Pe harta itinerariilor sale de conferenţiar – pe care le perfecta Al. Giovanni, actor în trupa Cărăbuş – figurează şi Piteştiul… Liviu Rebreanu susţine, în aprilie 1934, în oraş, conferinţa despre „Romanul romanelor” – reprodusă, ulterior, în volumul „Amalgam”… De citit, integral, „Jurnalul” lui Rebreanu!
Citește și Paula Seling vine la Filarmonica Pitești
Citește și Semnal editorial. „Douăsprezece cuvinte de inimă bună”, de dr. Adrian Tase
0 Comentarii