Web Analytics
scris luni, 30.09.2019

Pitești: Tânăr de 15 ani cu bastonul metalic la liceu

 

Pitești: Tânăr de 15 ani cu bastonul metalic la liceu

Un echipaj de jandarmerie care asigura măsuri de ordine și siguranță în apropierea Liceului Tehnologic Dacia din municipiul Pitești s-a întâlnit astăzi cu o situaţie mai puţin obişnuită. Aceştia au fost sesizaţi de o persoană despre faptul că un tânăr mânuia un baston în curtea liceului.

Echipajul de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, iar după ce l-au legitimat şi l-au controlat pe tânăr, aceştia au găsit un baston metalic telescopic cu o lungime de 30 cm. În momentul când tânărul în vârstă de 15 ani a fost întrebat motivul pentru care îl deţinea, acesta a declarat că l-a cumpărat în acest week-end și voia să-l arate colegilor.

Jandarmii au confiscat bastonul dar nu înainte de a explica elevilor de ce este interzisă deţinerea acestui tip de obiecte precum şi sancţiunea aplicabilă în aceste situaţii şi anume pedeapsa cu închisoare de la unu la trei ani sau amendă.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...