Web Analytics
scris joi, 04.07.2019

Pitești: Un pompier aflat în timpul liber a intervenit la un incendiu izbucnit la un autoturism

 

Pitești: Un pompier aflat în timpul liber a intervenit la un incendiu izbucnit la un autoturism

Prezența de spirit a unui pompier cu experiență a limitat efectele unui incendiu izbucnit la un autoturism. S-a întâmplat ieri, în cartierul Prundu din Pitești. Un autoturism, condus de un bărbat, ce se afla în mers pe bulevardul Petrochimiștilor, a luat foc în dreptul unei biserici.

Imediat, șoferul a tras pe dreapta și incendiul a fost anunțat la 112. Până la sosirea echipajelor specializate, mai mulți martori au sărit să îi dea o mână de ajutor șoferului și au încercat să intervină cu stingătoarele din autoturismele lor.

Din fericire, în zonă s-a aflat și plutonierul adjutant șef Berbecaru Ionel, șef gardă de intervenție la Detașamentul de Pompieri Pitești, care era în timpul liber. Acesta a acționat atât cu stingătorul din autoturismul său, dar, experiența și prezența de spirit l-au făcut să se adapteze condițiilor și să meargă în biserica din apropiere, unde știa că va găsi stingătoare cu o capacitate mai mare pe care să le folosească eficient pentru stingerea incendiului produs de un scurtcircuit electric.

A reușit, astfel, să potolească focul, încă din faza incipientă și să limiteze efectele distructive ale acestuia. Au ars numai cablurile electrice și elementele combustibile ale compartimentului motor, fiind salvat restul autoturismului.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...