Piteşti, oraşul second-hand în care fiecare face ce vrea

Mă doare Piteștiul. Mă doare când scriu cuvintele astea despre orașul meu. Dar nu am ce face. Nu pot să stau deoparte când văd că Piteștiul a ajuns un oraș second-hand în care fiecare face ce vrea. Un oraș plin de tarabe de prost gust, de magazine second-hand, de săli de jocuri de noroc, agenții de pariuri și covrigării. Spre exemplificare, dați într-o zi în care aveți timp o tură pe Bulevardul I.C. Brătianu și numărați sălile de jocuri de noroc și magazinele second-hand. Sunt cel puțin 15-20 pe o distanță de mai puțin de doi kilometri. Și asta în zona zero a unui oraș cu pretenții europene. Un oraș în care autoritățile se laudă pe hârtie cu tot felul de proiecte demne mai degrabă de Star Trek. Iar artera rutieră de mai sus e doar un exemplu. La ora actuală, în Pitești sunt peste 100 de magazine second-hand și peste 300 de săli de jocuri de noroc și agenții de pariuri, în condițiile în care veniturile oamenilor sunt departe de a fi de nivelul unui mini-Las Vegas. Dar poate tocmai de asta sunt atâtea second hand-uri. Oamenii au venituri mici, prea mici și din ce în ce mai des ajung să își ia hainele purtate de alții, în alte țări. Din țări unde cu salariul minim te descurci rezonabil.
De ani de zile, probabil din august 2013, de când Dedeman a deschis un magazin în oraș, Piteștiul nu a mai atras vreo investiție majoră. Și când folosesc sintagma „investiție majoră” mă refer la sume de ordinul milioanelor de euro. Și poate că ar trebui să vină la Pitești, orașul în care totul e posibil. Orașul în care fiecare face ce vrea. Orașul în care pavelele sunt mai importante decât spațiile verzi. Orașul în care se dau autorizații de construcție pe bandă rulantă la câțiva metri de monumente istorice-deși legea nu permite acest lucru (cine știe, poate că Inspectoratul de Stat în Construcții Argeș și Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești se vor autosesiza într-o zi), orașul în care Primăria lasă zeci de „investitori” să ridice zeci de blocuri la nici zece metri de alte blocuri. Scuze, am uitat că la Pitești legea se aplică doar pentru cei amărâți, pentru cei care nu sunt „bazați”. Și culmea e că tocmai amărâții ăștia ies la vot, tocmai ei fac diferența din patru în patru ani. Însă singurii pentru care Piteștiul ăsta second-hand e un oraș rentabil sunt politicienii ce ajung în funcții de conducere în toate instituțiile (depolitizarea lor e o utopie) și afaceriștii prieteni cu politicienii cu funcții.
Cu mici excepții din unele cartiere și cu excepția parcurilor, Piteștiul este un oraș urât. Nu e plăcut să îmi critic propriul oraș, dar o fac. Și fac asta cu speranța că voi trezi conștiințe la nivel de administrație publică. Atenție, nu mă refer aici la conștiința interesului propriu, ci la conștiința altruismului față de cetățenii-contribuabili. Piteștenii – și sunt mulți piteșteni de bună credință – merită mult mai mult de la orașul în care trăiesc și muncesc. Merită să fie respectați de autorități. Merită să aibă un oraș în care să se bucure că trăiesc. Zi de zi.