Teatru la Cinema îi invită pe piteșteni, în weekendul 9-10 decembrie, să urmărească, proiectate pe marele ecran al cinematografului, două spectacole pentru copii.
Citeşte şi: Petre Ţuţea a militat pentru fotografierea lui Eliade cu Ceauşescu
Sâmbătă, de la ora 11, cei mici pot vedea spectacolul cu păpuși „Cei trei purceluși”, iar pe 10 decembrie, de la aceeași oră, în premieră, musicalul „Erus și Valea Recunoștinței” al celebrei Opere Comice pentru Copii, pe marele ecran al Cinema Trivale din Trivale Shopping Center.
Pe scurt, Erus, care vrea să salveze lumea, revine într-o nouă aventură. După ce a cunoscut valori precum răbdarea, generozitatea și iubirea, ajunge cu prietenii săi în Valea Recunoștinței, unde îl așteaptă noi provocări. Este ultima treaptă spre victorie, spre alungarea definitivă a răului și a fricii. Se va împlini sau nu prevestirea?
Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu pot fi prezenți în sala de cinema, celor care nu au un cinematograf în orașul lor sau românilor din străinătate. Aceștia pot urmări online, de acasă, spectacole de teatru de producție românească, pe platforma de streaming www.scenatv.ro, fie la data și ora la care sunt proiectate pe marile ecrane, fie oricând, pe bază de abonament lunar sau anual.
În weekendul acesta spectatorii pot urmări online, alături de familie, pe 9 decembrie, de la ora 11, spectacolul cu păpuși „Cei trei purceluși”, iar pe 10 decembrie, de la ora 11, în premieră la Teatru la Cinema, musicalul „Erus și Valea Recunoștinței” al celebrei Opere Comice pentru Copii.
0 Comentarii