Web Analytics
scris duminică, 01.05.2022

Pistolarul de la Bascov și-a petrecut noaptea în arest

Bărbatul care a tras în parcarea unui club din comuna argeșeană Bascov, a fost reținut aseară, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să se stabilească măsuri preventive. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani este din Iași și locuiește, fără forme legale, în Pitești. El a fost filmat în data e 29 aprilie înjurând, amenințând și trăgând cu pistolul.

Pistolarul de la Bascov și-a petrecut noaptea în arest

Citește și Ridicat de mascați după ce a tras în parcarea unui club din Bascov

Vă reamintim că, în ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, în baza unui mandat de aducere, s-au deplasat la locuința bărbatului, unde au identificat și ridicat un pistol letal, supus autorizării.

Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită