Web Analytics

Pistoale și săbii confiscate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti

de | 12.07.2017 12:53 | Actualitate

sabii

 

Miercuri, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în data de 2 iulie , N.M.I., de 20 de ani, din comuna Bîrla, în timp ce se afla într-un parc din cartierul Prundu, împreună cu un alt tânăr de 20 de ani, din comuna Tufeni, Judeţul Olt, l-ar fi deposedat pe acesta din urmă de un telefon mobil, iar pentru a păstra bunul sustras, ar fi ameninţat partea vătămată cu un briceag.

Pentru probarea activităţii infracţionale, la data de 12 iulie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza comunei Bradu, la locuinţele celui în cauză.

„În urma percheziţiilor a fost recuperat telefonul mobil sustras, şi restituit părţii vătămate. Totodată, cu ocazia percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor două pistoale neletale, patru săbii şi un box. Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri cu caracter preventiv”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Argeș.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşt. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al D.O.S. – B.O.S. Piteşti. Sursă foto: arhivă Reporter NTV

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii