Web Analytics
scris miercuri, 21.07.2021

Pieleanu, indecis dacă mai rămâne consilier personal al primarului din Mioveni

Avem informația că Tudorel Pieleanu, fostul inspector-şef al IPJ Argeș, ar vrea să renunțe la funcția de consilier personal pe probleme de Ordine Publică al primarului Mioveni, funcție pe care o deține de la începutul lunii februarie a.c.

Pieleanu, indecis dacă  mai rămâne consilier personal  al primarului din Mioveni

L-am contactat pe Tudorel Pieleanu, care ne-a spus că se află în concediu de odihnă și că, în acest moment, este consilier. „Îmi pare rău, nu pot să dau mai multe relații la acest moment”, fără a confirma sau infirma informația.
Potrivit acestuia, funcția sa de consilier este pe perioadă determinată. „Contractul a fost încheiat pe perioada mandatului primarului”. Nu în ultimul rând, întrebat dacă se gândește să plece din această funcție, Tudorel Pieleanu a spus: „Acum depinde. Este la latitudinea fiecăruia dintre cei care au încheiat un contract. La momentul ăsta, pot să spun că sunt în concediu și încerc să mă regăsesc”.

Primarul Ion Georgescu: „E, cum să vă spun, 50% da, 50% nu”

Contactat de “Jurnalul de Argeș”, primarul Ion Georgescu a spus că Tudorel Pieleanu „deocamdată este în concediu, până la 1 august”, iar prima lui zi de concediu a fost luni, 19 iulie. Primarul s-a ferit să dea un răspuns concludent în privința unei eventuale demisii din partea lui Tudorel Pieleanu. „Nu știu. E, cum să vă spun, 50% da, 50% nu”.

Întrebat cum s-a înțeles cu Tudorel Pieleanu și pe ce perioadă are contract acesta, primarul a spus „Eu zic că bine, așa zic eu, nu știu ce zice dumnealui. Mi se pare că un an de zile, pentru că el s-a oferit să mă ajute și după aceea, în perioada când a venit la noi, s-a discutat de ordonanța de urgență pentru cei care au lucrat la stat să nu mai lucreze la stat”.
Conform surselor noastre, au fost discuții ca Tudorel Pieleanu să vină și la conducerea Poliției Locale Mioveni, dar s-a răzgândit și este posibil ca acesta să fie punctul de plecare al situației „indecise” din acest moment.

Citește și Războiul stelelor în Poliţie. Comandantul Pieleanu şi adjunctul Gherghe s-au înscris la concursul pentru şefia IPJ Argeş

Citește și După preşedintele CJ, şi primarii recrutează angajaţi din instituţiile de forţă / Sunt la modă consilierii personali cu epoleţi

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...