Pictorul Gheorghe Pantelie, decedat în anul 2008, ar fi fost, cu siguranţă, dacă moartea nu l-ar fi înălţat brusc la Ceruri, acelaşi teoretician revolut şi pasional în ce priveşte „rosturile” artei şi acelaşi intransigent şi avar deconspirator al propriei opere, la care a migălit toată viaţa, având conştienţa valorii. Gheorghe Pantelie nu putea să-şi împartă mai bine decât a făcut-o, în cele aproape cinci decenii, timpul creator între profesorat, atelier, descoperirea imaginarului (care avea să reprezinte un zbucium continuu, dar şi izbăvire), dialoguri şi mult, mult nesomn. Era categoric şi volubil cu lucrurile pe care le iubea. Era un meşteşugar în căutarea absolutului, care dispreţuia improvizaţiile şi credea cu ardoare în misionarismul social al artistului. Piteştiul a fost pentru el o matrice sufletească, un spaţiu de care nu s-a putut desprinde niciodată, deşi unele tentative au existat de-a lungul anilor. Nu lipseau, bineînţeles, ierarhizările proprii, amplu şi bine fondate, care exprimau venerări, afilieri şi convingeri lucide. Interesat de ceea ce produc tinerii artişti, era adeptul necesităţii tuturor experimentelor.
A deschis peste 30 de expoziții personale
Gheorghe Pantelie s-a născut la Piteşti, la 25 decembrie 1941. Absolvent al Institutului de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu”, Secţia de Pictură, promoţia 1971, Pantelie devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici încă din anul 1975. Începând din 1971, maestrul deschide peste 30 de expoziţii personale şi participă la altele de grup, în galerii şi muzee din ţară, în Bucureşti, în Polonia, Germania, Ungaria ş.a.m.d. Este deţinător al Premiului Republican de Pictură în anul 1974, Premiul de Excelenţă Argeş (2002-2003) și Premiul pentru activitate expoziţională în 2003. Piteșteanul a beneficiat de călătorii de studii în Grecia, Bulgaria, URSS, Germania, Polonia sau Ungaria și a fost prezent în colecţii particulare din România, SUA, Germania, Polonia și Italia. De asemenea, Gheorghe Pantelie a avut numeroase apariţii la emisiuni culturale la Radio şi TV și a scris mai multe cronici în revista Arta. Artistul figurează în Istoria Picturii Româneşti (Vasile Florea şi Marin Mihalache), Enciclopedia artiştilor plastici români (vol. V), Dicţionarul personalităţilor din România, ediţia, 2003, ş.a.m.d.
„Pictura mea stă la mijloc, între lumină şi întuneric”
Pictura lui Gheorghe Pantelie, ca sens şi dezvoltare, nu are acele treceri de la un limbaj la altul care să-i împartă stilistic creaţia în perioade perfect opozante. Artistul şi-a închinat toată viaţa, chiar dacă au existat momente în care imaginarul s-a relaxat în verva unor jocuri, materializând valorile cromatice ale caldului şi recelui, cu consecvenţă aproape ştiinţifică, încercărilor de a decodifica legile cele mai subtile ale luminii şi umbrelor. De altfel, artistul însuşi mărturisea: „Pictura mea stă la mijloc, între lumină şi întuneric”. Înaintând în mistica ei, în interiorul indescifrabilelor nuanţe, pictura a fost cea care i-a motivat gândirea şi i-a adus imense satisfacţii. Din „manevrări” cromatice pointiliste, cu dispersarea lor rafinată şi muzicalitate cosmică, artistul şi-a „civilizat” sensibilitatea mântuindu-se de hăuri şi de expansiunea galopantă a trufiilor. Superioritatea lui ca artist consta în a fi mereu în răspăr cu lucrurile unanim acceptate, cele care lenevesc spiritul. Gheorghe Pantelie nu este un pictor al intuiţiei şi al obsesiei formale şi nici un izbăvitor de lumi palpabile nici măcar atunci când îşi pictează ibricul în care-şi face cafeaua şi nici când polemizează cu umor pe subiecte de haos social şi economic postdecembrist. Picta în transa limbajului vertebrat (cel care nu-şi etalează suficienţele) şi surprindea hieraticul sau pâlpâirile viului, decelând, ordonând şi destăinuind. Clădea şi refăcea, filtra şi risipea punctele cromatice, cu care-şi construia imaginarul. Înfloriri stranii, vegetaţii monadelfe, naturi statice, aflate parcă într-o enigmatică înfiorare a luminii şi a umbrelor vorbesc despre determinare, control asupra spaţiului şi ardoare cromatică. Ca şi Horea Mihai, maestrul lui de necontestat din pictura românească a ultimelor decenii, Gheorghe Pantelie străbate şi respiră abstractul până la a-i simţi puritatea, limpezimile, muzicalitatea. Culorile dominante sunt de la caldul unor galbenuri, ocruri-portocalii şi roşuri ce-şi iradiază strălucirea, stingându-se în varii nuanţe, până la tonurile albastrurilor reci, celeste, impregnate de misterul astral. De reținut faptul că înainte cu puţin de moarte, având posibil sentimentul marii treceri, se portretizează, realizând două răscolitoare oglindiri: una cu trimitere clară la celebrul Autoportret al lui Van Gogh, cealaltă arătând chipul patetic al unui clovn îmbătrânit, ce-şi ţine bastonul pe genunchi ca pe singurul obiect care-l mai leagă de existenţa pământeană. O evaluare fastă a picturii româneşti a ultimelor decenii nu va putea fi ingrată cu posteritatea lui Gheorghe Pantelie, a cărui raţiune de-a fi ca pictor a însemnat nu numai o solitară, dramatică şi febrilă căutare a sensurilor artei, dar şi o neîncetată veghe vizavi de ele. M.I.
0 Comentarii