Web Analytics
scris vineri, 14.03.2025

Petrochimia s-a licitat pe bucăţi. Ginerele lui Constantin Stroe a cumpărat o parte

Pe lângă Alin Vaidescu (foto medalion), încă trei firme și-au mai adjudecat părți din cele 160 ha scoase la vânzare la licitația din luna ianuarie a.c.

Pentru vânzare este nevoie însă de aprobarea CSAT, care nu a fost dată

Constantin Roibu, fost manager „Oltchim”: „Ideal ar fi să nu se aprobe, să se anuleze și să se scoată la vânzare tot pachetul, nu să vinzi pe bucăți, să vină unul să demoleze, să strice ce e acolo!”

O parte importantă din petrochimia fostei platforme „Arpechim” Pitești, scoasă la licitație în 2023, a început să fie vândută pe bucăți din vara anului trecut. Recent, în ianuarie 2025, un pachet de bunuri denumit „Zona Rezervoare 2”, compus din terenuri, clădiri, construcții speciale și echipamente tehnologice, a fost adjudecat la licitație. Suma pusă la bătaie a fost mult mai mare decât prețul de pornire (de 3 milioane de euro, plus TVA) – au spus lichidatorii RomInsolv și BDO Business. Dar alte detalii oficiale despre cumpărători și despre activele vizate de aceștia nu au fost furnizate.

Petrochimia s-a licitat pe bucăţi. Ginerele lui Constantin Stroe a cumpărat o parte

Posibili investitori: Alin Vaidescu de la AMAT, Daniel Dolofan de la Dodi Plast, Remat Maramureș și… ucraineni

Din primele noastre investigații, suprafața totală adjudecată ar fi de aproximativ 160 de hectare. Potrivit unor surse, cei care au câștigat licitația și vor să investească în zona respectivă sunt oamenii de afaceri Alin Vaidescu (ginerele regretatului Constantin Stroe, de la Dacia), prin firma AMAT, Daniel Dolofan, prin „Dodi Plast Tech”, Remat Maramureș S.A., precum și niște… ucraineni, interesați să dezvolte un parc de fotovoltaice.
Cât de adevărate sunt aceste informații de interes economic am încercat să aflăm direct de la surse. Alin Vaidescu (AMAT) a confirmat că și-a adjudecat un activ cu intenția de a dezvolta afaceri: „Încă nu e definitivă… Este vorba despre CSAT (care trebuie să aprobe – n.r.)”. L-am întrebat dacă în intenția sa intră imobiliarele. Ne-a răspuns: „Avem mai multe intenții, dar nu știu nimic deocamdată. Vă mulțumesc pentru telefon”.

În schimb, Daniel Dolofan, despre care se vorbește că și-a adjudecat două active, inclusiv pe partea de polietilenă de joasă presiune, cu intenția și de a face producție, n-a vrut să comenteze. A spus doar atât: „Vă rog… De unde și până unde mă sunați dumneavoastră? N-are nicio relevanță, vă mulțumesc, la revedere”. Cei de la Remat Maramureș nici n-au confirmat, dar nici n-au infirmat că vor să investească la Bradu, în Argeș. Au spus să facem o solicitare oficială, la care s-ar putea să primim un răspuns.

Citește și „De Rafinăria Arpechim nu se mai interesează nimeni! Toată preocuparea lor este pentru demolare!”

Primarul Dan Stroe: „Am înțeles că s-a vândut instalația de polietilenă de joasă presiune”

Demersurile tuturor celor menționați de noi, inclusiv ale investitorilor ucraineni, ne-au fost însă confirmate de primarul din Bradu, Dan Stroe. „Pentru licitații au cerut de la noi adeverințe și certificat fiscal. Noi nu știm ce vor să facă ei acolo. Nici nu e treaba noastră. Am înțeles că s-a vândut instalația de polietilenă de joasă presiune. Nu știu dacă cel care a luat-o are intenția să o repornească, să meargă mai departe cu ea sau să o pună la pământ. (…) Ar fi bine dacă ar reuși s-o pornească, dar nu știu cum naiba să aducă etilena… Noi am încercat să aducem etilena, când eram la Petrochimie angajat, și am adus niște garnituri de la ucraineni, dar era o adevărată nebunie date fiind ecartamentele diferite; la ucraineni era mai lată linia ferată” – ne-a explicat edilul din Bradu.

Închisă în 2011 din raţiuni economice, Arpechim Piteşti (petrochimie și rafinare) era, cu câteva decenii în urmă, era una dintre cele mai mari din estul Europei, cu aproximativ 8.000 de angajaţi. A fost cumpărată în 2009 de către Oltchim (aflată în faliment de șase ani) cu 13 milioane de euro. Primarul Dan Stroe spune că Oltchim „are datorii la noi de 36 de miliarde. Pentru că ei apar în insolvență… Administratorul sindic mi-a spus, încă din toamnă, că ne vor plăti datoria, debitele, când vor definitivate procedurile de vânzare. Au fost însă alegerile, nu era guvern… S-ar putea ca în două-trei luni să-mi plătească, fiindcă intră pe ultima sută de metri de adjudecare, de terminare a pocedurilor de vânzare. Indiferent cine va fi proprietar, își va plăti în continuare impozitele pe teren și pe instalațiile preluate așa cum sunt ele, că sunt deocamdată în picioare”.

Constantin Roibu: „Ce rost are să faci, să zicem, imobiliare în mijlocul unei platforme industriale?!”

Constantin Roibu, care s-a aflat mai bine de 20 de ani la conducerea marelui combinat petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, ne-a spus că într-o țară normală nu poți vinde o zonă industrială pe parcele, pe bucăți, și că marea problemă a acestor potențiali investitori este să obțină aprobarea CSAT.
Despre achiziționarea instalației de polietilenă, dl Roibu ne-a declarat că nu poate fi făcută producție dacă nu este pornită Piroliza. „Din informațiile pe care le am eu, cei care au luat sunt interesați să demoleze și să facă parcuri de celule fotovoltaice. Ceea ce ar fi un mare păcat. E păcat de Dumnezeu, pentru că fabrica aia poate fi pornită! Dar numai întru totul se poate porni, nu o singură instalație! Să pornești Polietilena e nevoie de etilenă. De unde o aduci, că transportul la etilenă pe terestru, cu autocisterne, este interzis?! Poți să trasporți numai pe conducte sau pe vapoare, pe mare. Ca să faci polietilenă trebuie să pornești Piroliza!” – ne-a spus dl Roibu.

Fostul manager al „Oltchim” ne-a mai spus că „Arpechim” a fost clasificat la un moment dat ca obiectiv strategic. Prin urmare, nu ai voie să-l vinzi decât cu aprobarea CSAT. „Din informațiile mele, până la această oră nu s-a obținut aprobarea CSAT. Ideal ar fi să nu se aprobe, să se anuleze și să se scoată la vânzare tot pachetul, nu să vinzi pe bucăți, să vină unul să demoleze, să strice ce e acolo! E păcat de Dumnezeu! Mai ales în situația mondială de la ora actuală, când nu se știe încotro o luăm și care va fi soarta noastră. Deci, așa ar fi normal să se întâmple, dar în ziua de azi nu vezi că nu mai e nimic normal?!
Teoretic, poți să faci orice acolo, dar ce rost are să faci, să zicem, imobiliare în mijlocul unei platforme industriale?! Pentru că, mai devreme sau mai târziu, cineva va lua Rafinăria aia, se va reporni… Eu gândesc ca un om normal, cu scaun la cap și ca un bun român. Pentru că, astăzi, România importă două milioane de tone de motorină pe an. Dacă s-ar porni Rafinăria de la Pitești, aceasta ar produce 1,8 milioane de tone de motorină. Adică ai scuti țara de niște importuri și niște valută care-ți pleacă”
– ne-a declarat Constantin Roibu.
Fostul manager de la „Oltchim” ne-a vorbit – așa cum a făcut-o cu alte ocazii și Mihail Georgescu de la „Arpechim” – cum ar putea fi redeschisă Rafinăria. Dar despre asta, cu altă ocazie.

Citește și 21 iulie 1969. Lua ființă Combinatul Petrochimic Pitești. Azi e doar fier vechi!!

Citește și De necrezut, de neacceptat într-o lume normală! 100 de familii din blocul „Coremi” au stat toată iarna fără căldură!

Citește și Un argeşean se luptă cu OMV Petrom în instanţă pentru că i-a defrişat livezile de pruni şi i-a poluat terenul / „Şi Ceauşescu făcea contracte de închiriere. Plătea la timp şi nu distrugea atât”

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Se pot porni fabricile de H2,înlocuind cu electrolizoare Siemens(plătește UE) cu depozit și rampa la sfere sau la sfere și rezervoare criogenice baterie cu lichefiere CO2 de 150-200 MWh…

    Răspuns
  2. Trădătorii de țară!
    Lacomii ce vor fi mâncați de viermi

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...