Web Analytics
scris vineri, 07.05.2021

Petrecere cu 50 de persoane, sistată de SAS Argeș

Pe 6 mai, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești s-au sesizat cu privire la faptul că, în curtea unei locuinţe din municipiul Pitești, se desfăşoară un eveniment privat, la care participau mai multe persoane.

Petrecere cu 50 de persoane, sistată de SAS Argeș

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și jandarmi argeșeni, care au stabilit faptul că la eveniment ar fi participat aproximativ 50 de persoane. Organizatorul şi alte 10 persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi, în valoare totală de 7.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată evenimentul a fost sistat, iar persoanelor participante li s-a atras atenția cu privire la respectarea prevederilor impuse. ”Verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Argeș.

CITESTE SI Un câmpulungean a scăpat de 6 amenzi fiindcă Guvernul a majorat fără cap cuantumul acestora

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...