Web Analytics
scris joi, 20.02.2014

Peste 1.500 de oameni au apelat la serviciile Europe Direct Argeş anul trecut

Începând cu anul 2009, în cadrul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeș, funcționează Centrul Europe Direct Argeș, înfiinţat printr-un proiect finanţat de Comisia Europeană şi Consiliul Judeţean Argeş. Acesta este un serviciu de informare europeană, reprezentând interfața între Reprezentanța Comisiei Europene din România și cetățenii județului Argeș și își propune să aducă informația europeană, sub forma actualizată și agregată, mai aproape de comunitatea locală, pentru ca cetățenii argeșeni să poată accesa, înțelege și utiliza informațiile furnizate de diverse organisme și instituții europene.
La nivelul județului Argeș, în zona rurală, prin intermediul acestui organism funcționează 25 de puncte de informare europeană (Bradu, Suseni, Mozăceni, Beleți Negrești, Albeștii de Argeș, Aninoasa etc.).
În 2013, peste 1500 de argeșeni au apelat la Centrul Europe Direct, solicitând diverse informații despre granturi/finanțări, educație și training, agricultură și dezvoltare rurală, justiție, cetățenie, drepturi fundamentale, munca și politică socială, cultură, voluntariat. 
Pentru a afla mai multe despre ceea ce înseamnă Europe Direct Argeș pentru Bibliotecă, argeșeni și nu numai, am realizat un scurt interviu cu coordonatoarea acestui Centru, Mihaela Voinicu, director adjunct al Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeș.

Peste 1.500 de oameni au apelat la serviciile Europe Direct Argeş anul trecut

# Ce a însemnat anul 2013 pentru Europe Direct Argeș?
– Anul 2013 a însemnat un nou început. Practic el a marcat primul an al unui nou mandat de acțiune, care se va desfășura în perioada 2013-2017, în baza unui proiect câștigat de Biblioteca Județeană Argeș. Dacă privesc în ansamblu întregul an, îmi aduc aminte cu multă plăcere de activitățile desfășurate în cadrul campaniei „Șansa mea în Europa  – oportunități furnizate de rețele europene de informare și comunicare”. Această campanie de informare a reprezentat pentru noi un prilej de a comunica direct,  cu tineri din întreg județul și de a-i informa cu privire la multitudinea de oportunități oferite de Uniunea Europeană.  Am constatat că nu sunt întotdeauna cunoscute agențiile de informare europene, rolul și domeniile lor de acțiune. Le-am arătat tinerilor cum pot accesa portalul european EURES (reţea de cooperare destinată să faciliteze libera circulaţie a lucrătorilor în Spaţiul Economic European) sau Eurodesk (informații despre politicile europene și ooportunitățile de mobilitate pentru tineri și cei care lucrează cu tinerii) sau portalul european pentru tineret – https://europa.eu/youth.
Pe lângă această campanie de informare, între proiectele anului 2013, îmi amintesc și orele de informare pe tema „Drepturile mele – opţiuni şi implicaţii”, pentru că, așa cum știm cu toții, anul 2013 a fost „Anul European al cetățenilor” și nu în ultimul rând, activitățile care s-au desfășurat sub tema „Valori europene perene: cultura si civilizatie”.
De altfel, ne-am străduit să oferim și un bogat suport informativ tuturor acestor activități desfășurate, fie prin broșurile concepute și editate de Centrul Europe Direct Argeș, fie prin diseminarea de materiale informative provenite de la Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (aproximativ 370 de titluri diverse), toate aceste  informații pot fi accesate pe site-ul www.edarges.ro, secțiunea „Biblioteca pe teme europene”.
# Ce satisfacții concrete v-a adus munca în acest proiect?
– Ca o recunoaștere a muncii echipei Centrului Europe Direct Argeș, ne-am bucurat foarte mult când am primit, din partea  Reprezentanței Comisiei Europene în România, premiul pentru „Cel mai bun site” câștigat în cadrul concursului la care au participat cele 31 de centre Europe Direct din România. Acest premiu și faptul că am lansat inclusiv versiunea site-ului dedicată dispozitivelor mobile de comunicații, ne-a confirmat faptul că strategia noastră de dezvoltare este bună și că împreună, ca echipă, avem capacitatea de viziune și adaptabilitate.
# Ce vă propuneți pentru acest an?
– Anul 2014 va fi unul și mai bogat în evenimente. Ne-am propus să ne continuăm campaniile de informare care s-au bucurat de un real succes și în cadrul unor activități, intitulate generic „Tânăr în Europa” și „Eurosphere”, vom promova valorile europene comune și vom informa publicul despre drepturile și oportunitățile existente în spațiul comunitar și accesibile tuturor cetățenilor europeni. O atenție mai mare, vom acorda relației noastre cu sfera organizațiilor neguvernamentale. Sub titulatura „Agora europeană” vom încerca să aducem mai aproape de noi și implicit de bibliotecă, ONG-urile care activează și au obiective comune de dezvoltare.
Ne dorim să întărim  capacitatea cetăţenilor de a înţelege drepturile, obligațiile și oportunităţile pe care le-au dobândit odată cu integrarea în Uniunea Europeană, să creştem gradul de accesare a  surselor europene de informare specializate, dar și să sensibilizam publicul  în legătură cu importanţa dezbaterii şi a dialogului.
Sunt convinsă că împreună cu consilierii de comunicare, Ionela Panait și Georgiana Nicolescu, cu care formăm o adevărată echipă, vom reuși să ne atingem obiectivele propuse și vom putea să mai discutăm, cât de curând, pe marginea acestor subiecte.

Miruna Matei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...