Web Analytics

Percheziții la Permise !

de | 30.10.2018 12:37 | Actualitate

 Ofițerii de poliţie ai Direcției Generale Anticorupție – Structura Centrală şi Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeş, au efectuat ieri, 29 octombrie, mai multe percheziţii, inclusiv la sediul SPCRPCIV Argeş și au pus în executare 6 mandate de aducere emise de procuror față de 6 suspecți pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu implicarea unor funcționari publici și a altor persoane.

„Astfel, în perioada anilor 2017 – 2018, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că persoanele implicate au săvârşit mai multe infracțiuni în legătură cu promovarea probei de traseu a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, cât şi în legătură cu identificările R.A.R. şi înmatricularea unor autovehicule.

În cauză, ofițerii S.J.A. Argeş au efectuat acte de urmărire penală în baza ordonanţelor de delegare, iar ca urmare a probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei 6 suspecţi, dispunând totodată reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, a doi agenţi de poliţie din cadrul SPCRPCIV Argeş și I.P.J. Argeş”, se arată în comunicatul de presă al DGA. Este vorba despre Gabriel Bălășescu de la Postul de Poliție Bradu și Cosmin Băbuț de la Serviciul Permise Auto au fost reținuți aseară pentru 24 de ore. Cei doi vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt cercetați într-un dosar de luare de mită în schimbul aranjării probelor practice ale candidaților la examenul pentru obținerea permisului auto.

Cauza a fost documentată cu sprijinul Serviciului Special și Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A. , cât şi cu sprijinul D.O.S. – B.O.S. Piteşti.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii