Web Analytics

articol scris joi, 19 iunie 2025

Percheziții DNA la Spitalul Militar din capitală. Medici bănuiți că luau mită

În dimineața zilei de joi, 19 iunie, procurorii DNA efectuează percheziții în București și la două adrese din județul Dâmbovița, fiind vizați unii medici suspectați de acte de corupție, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Citește și: Sute de bancnote false de 50 de dolari, descoperite în case de schimb din întreaga țară

Sunt efectuare cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către cadre medicale militare a unor infracțiuni de corupție, în perioada 2024–2025”, se arată în cominicatul DNA.

Percheziţiile au loc în 4 locaţii situate în Bucureşti şi în judeţului Dâmboviţa, dintre care două sunt birouri aflate într-o instituţie publică, celelalte fiind domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit G4media și Agerpres, una dintre instituţiile vizate este Spitalul Militar „Carol Davila” din capitală. În acest caz ar fi implicaţi medici de la secţia de Neurochirurgie a spitalului, inclusiv şeful acestei secţii.

Medicii sunt suspectați că luau mită de la pacienţi pentru intervenţii chirurgicale, consultaţii sau pentru pensionare anticipată din motive medicale.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Foc de armă la Poliția Locală Constanța. O angajată a descărcat accidental pistolul din dotare

Un incident care putea avea urmări grave s-a produs sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la sediul Poliției Locale Constanța. O angajată […] Citește!

Femeie înjunghiată pe stradă de soț în Caracal. Agresorul este un cadru militar

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, o femeie a fost înjunghiată de soțul ei pe o stradă din Caracal, județul Olt, ulterior […] Citește!

Un petrolier, cuprins de flăcări în Strâmtoarea Ormuz. Iranul anunță că nava a lovit o mină marină după ce ar fi ignorat avertismentele

Un nou incident maritim a fost raportat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute […] Citește!

Descoperire periculoasă într-o localitate din Iași: Bombă de aviație de 100 de kilograme, găsită după zeci de ani

O bombă de aviație cu o greutate de aproximativ 100 de kilograme a fost descoperită sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în […] Citește!

Mesaj RO-ALERT trimis din greșeală în două județe! Românii, avertizați despre deversarea unui baraj. ISU explică ce s-a întâmplat

Locuitorii din județele Brăila și Galați au primit sâmbătă, 7 noiembrie 2026, un mesaj RO-ALERT care anunța o deversare controlată […] Citește!

Accident feroviar în Suceava. Un vagon s-a răsturnat, iar altele au deraiat, după ce au lovit două locomotive

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19 vagoane care transportau cereale s-au pus în mişcare necontrolat şi au lovit două locomotive care […] Citește!

Atac armat în centrul Cracoviei soldat cu șase morți și 15 răniți. Agresorul a fost împușcat de polițiști în timp ce încerca să fugă

Momente de groază sâmbătă după-amiază, 7 noiembrie 2026, în centrul orașului Cracovia, unul dintre cele mai vizitate orașe din Polonia. […] Citește!

Incident feroviar grav în nordul țării: 11 vagoane de marfă au pornit necontrolat și au lovit două locomotive

Un incident feroviar a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași, după ce […] Citește!

Descoperire macabră. Rămășițe umane găsite de autoritățile bulgare în urma navei lovite de dronă pe largul României

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Parchetul din Varna a anunțat că au fost descoperite rămășițe umane pe nava lovită acum 15 […] Citește!

Când se va liberaliza prețul gazelor naturale. Explicațiile ministrului Energiei

Liberalizarea pieței gazelor naturale din România necesită o perioadă de pregătire și măsuri de tranziție, astfel încât schimbările să nu […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete