Web Analytics
scris joi, 19.10.2023

Pentru un bust Paul Goma, la Piteşti

Cu prilejul aniversării, la Centrul Cultural Pitești, la 2 octombrie 2023, a 88 de ani de la nașterea marelui scriitor și disident Paul Goma, din vorbă în vorbă, s-a născut și ideea realizării, la Pitești, a unui bust Goma.
De menționat este faptul că Paul Goma este autorul romanului „Patimile după Pitești”, roman ce a cunoscut numeroase ediții în limba română și a fost tradus în franceză, germană și olandeză. Făcând, astfel, numele Piteștiului cunoscut în întreaga Europă. Referiri la Pitești găsim și în alte romane ale lui Goma, cum sunt „Ostinato”, în Cerc” și „Gardă inversă”, de asemenea traduse în alte limbi.
De subliniat faptul, conform „Jurnalului” său, că Paul Goma a intenționat, o vreme, să se stabilească la Pitești.

Pentru un bust Paul Goma, la Piteşti

Ideea unui bust al lui Paul Goma (de amplasat pe Aleea clasicilor din grădina publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău sau/și la Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Basarabia) a mai fost lansată în 2020, dar nu s-a întâmplat nimic, în „buna” tradiție românească.
De menționat este faptul că bustul din Pitești ar urma să fie realizat exclusiv prin fonduri cetățenești, nu publice. Urmează a fi deschis un cont, de către grupul de inițiativă, și de a colabora cu autoritățile în vederea identificării unui loc potrivit pentru amplasarea bustului (lângă Grigore Vieru, la Memorialul „Experimentul Pitești”?).
Ideea a fost lansată. Să vedem dacă va găsi ecou în rândul piteștenilor…

Citește și 18 Octombrie 1878: Rusia a luat în stăpânire totală ținutul istoric Basarabia, inclusiv Bugeac-ul

Citește și Adepţi ai unei practici din China, în centrul Piteştiului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *