Web Analytics

articol scris marți, 15 august 2023

Pelici: „Ne dorim calificare în Cupă și victorie la Tunari. Ăsta e obiectivul”

După a doua remiză albă din două meciuri disputate, la FC Argeș presiunea publicului se face din ce în ce mai mult simțită. Suporterii și-au pierdut răbdarea, pentru că au alte așteptări de la echipa favorită.

Citește și: Simona Halep a ieșit din top 500 WTA

„Există și în viața reală o așa-zisă lege a semințelor. Cultivi, uzi și apoi crește. Nu poți să fie dinainte crescut. Trebuie să fie răbdare. Din păcate, așa cum am spus-o, nu există acest cuvânt, suntem conștienți de asta și sperăm să putem cât mai repede să obținem prima victorie”, a explicat Alexandru Pelici la finalul meciului de la Mioveni.

Până la următorul meci, din etapa a treia, în deplasare la CS Tunari (duminică, la ora 11), FC Argeș, ca toate echipele din Liga a II-a, intră în Cupa României, iar în turul al treilea va evolua joi, 17 august, de la ora 17.30, în deplasare, la Vedița Colonești, formație rechemată de FRF în Liga a III-a după ce la finalul sezonului trecut a retrogradat.

Pelici își dorește să ducă Argeșul cât mai sus în Cupa României, însă cel puțin la meciul cu Vedița a spus că va da șanse și tinerilor jucători sau celor care au evoluat mai puțin, pentru a arăta că merită să joace în eșalonul secund.

„Ne dorim calificare în Cupă și victorie la Tunari. E clar și sperăm să reușim acest lucru, pentru că ăsta este obiectivul” – a spus antrenorul de la FC Argeș.

Tot în Cupa României, și tot de la ora 17.30, este programat și meciul SCM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

România U17, lotul pentru Campionatul Mondial din Qatar. Cu cine joacă „tricolorii” mici

Selecționerul Mircea Diaconescu a stabilit lotul României U17 pentru Campionatul Mondial din Qatar, programat în perioada 19 noiembrie – 13 […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete