Web Analytics
scris luni, 11.11.2024

Pedepse majorate cu o treime în cazul celor care conduc fără permis şi comit accidente

Proiectul de lege pentru majorarea pedepselor cu închisoarea în cazul persoanelor care conduc fara permis pe drumuri publice a fost adoptat de Senat. Prevede pedepse majorate cu o treime în cazul celor care conduc fără permis şi comit accidente.

Pedepse majorate cu o treime în cazul celor care conduc fără permis şi comit accidente

Pedepsele privative de libertate cuprinse între 4 şi 8 ani pentru încredinţarea vehiculului unei persoane fără permis, în urma căruia s-a produs un accident, şi între 5 – 10 ani, dacă accidentul s-a soldat cu victime, cresc cu o treime, iar cei care se urcă la volan fără permis vor fi obligaţi să execute pedeapsa, indiferent dacă produc sau nu accident, prevăd două amendamente admise la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, adoptat luni de Senat, relatează Agerpres.

Citește și: Incredibil! Rula cu 165 km/h pe raza orașului Mioveni

„Cred că în momentul ăsta, împreună cu Legea ‘Anastasia’, cu legea care pedepseşte consumul de droguri şi consumul, această lege întregeşte practic scutul de apărare împotriva celor care săvârşesc accidente datorită faptului că în mod voit şi cu bătaie de joc faţă de lege ignoră ideile de siguranţă (…). În momentul în care instanţele de judecată nu vor mai putea aplica pedepse cu suspendare şi în momentul în care cine se urcă la volan beat, drogat, fără permis sau cine încredinţează un autovehicul unei persoane bete sau fără permis, ştiu că nu mai e cale de învoială cu nimeni, cu siguranţă vor deveni mai responsabili, vor deveni mai atenţi la respectarea legii”, a transmis, în plen, senatorul PNL Daniel Fenechiu, iniţiator al acestui proiect legislativ alături de senatorul PSD Robert Cazanciuc.

Citește și: Noi reguli la executarea amenzilor contravenționale

În opinia senatorului PSD, legislaţia trebuie să atragă atenţia celor care „mai au această uşurinţă” de lăsa cheile de la maşină nesupravegheate. „Textele în vigoare acoperă această situaţie. Eficienţa va fi legată strict de modul în care instanţele vor aplica acest text. În momentul în care ştii că nu mai poţi primi decât o pedeapsă cu executare, s-ar putea să fii mult mai responsabil când te urci la volan”, a susţinut Cazanciuc.

Totodată, rămâne nemodificat articolul din proiectul de act normativ potrivit căruia „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani”. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal va fi supusă dezbaterii şi votului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...