Web Analytics
scris vineri, 01.04.2022

Pe ce loc se află România în clasamentul FIFA

Brazilia este noul lider al clasamentului Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), publicat joi, în timp ce România a mai coborât un loc faţă de februarie şi se află pe 48. Brazilia a reuşit să detroneze de pe primul loc Belgia, care s-a aflat în fruntea ierarhiei FIFA începând din 25 octombrie 2018.

Pe ce loc se află România în clasamentul FIFA

În perioada în care s-a aflat pe primul loc în clasamentul FIFA, Belgia a disputat în total 38 de meciuri, înregistrând un bilanţ de 28 de victorii, 5 egaluri şi 5 înfrângeri.

Citeşte şi: Mașină făcută scrum la Băbana

Brazilia nu a mai ocupat fotoliul de lider de 54 de luni, respectiv patru ani şi jumătate. De atunci, doar naţiuni europene s-au aflat în fruntea clasamentului FIFA: Germania, Franţa şi Belgia. De la introducerea clasamentului FIFA, în 1993, opt naţiuni au ocupat primul loc: Brazilia (4.731 de zile cumulate), Spania (1.960), Belgia (1.407), Germania (910), Argentina (788), Franţa (466), Italia (179) şi Olanda (28).

Pentru România aceasta este cea mai slabă clasare din 2012, când a ocupat poziţia a 57-a. Adversarele tricolorilor din Liga Naţiunilor ocupă locuri mai slabe, Finlanda fiind pe 57, Bosnia-Herţegovina pe 59, iar Muntenegru pe 70.

Următoarea ierarhie va fi publicată pe 23 iunie.

Clasamentul FIFA

1. Brazilia 1.832,69 puncte
2. Belgia 1.827
3. Franţa 1.789,85
4. Argentina 1.765,13
5. Anglia 1.761,71
6. Italia 1.723,31
7. Spania 1.709,19
8. Portugalia 1.674,78
9. Mexic 1.658,82
10. Olanda 1.658,66
……………………………
48. România 1.446,54
……………………………..
57. Finlanda 1.406,87
59. Bosnia-Herţegovina 1.388,63
70. Muntenegru 1.342,79

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...