Web Analytics

Pe căldura asta, la Piteşti, doar negustorii de vechituri mai pâlpâie…

de | 24.07.2022 11:53 | Actualitate, Home

Nici nu sunt orele prânzului, iar Piteştiul a început deja să se încingă, din cauza temperaturilor care „bat” spre 30 de grade Celsius. Mai adie un vânticel, dar e aproape insesizabil. Disconfortul termic se simte din cauza căldurii şi a lipsei ventilaţiei la nivelul pielii. Uff, ce neplăcut!

Oraşul e aproape gol, Strada Mare, Piaţa Primăriei sunt pustii. Trecătorii, puţini, se… preling pe lângă magazine, pe la umbră, sau stau pe la terase, la o apă sau la un suc. Cineva se spală pe faţă cu apa de la fântâna arteziană din Piaţa „Vasile Milea”. La concurenţă cu porumbeii.

Citește și Argeșul, sub avertizare meteorologică

La sediul Primăriei, la intrarea B, adică la prima uşă după colţ, acolo unde e semnalat un punct de prim ajutor, nu e nimeni la uşă. Intru şi dau peste portar. E la masă. Mănâncă. Îl întreb ce se întâmplă când vine o persoană care are nevoie de ajutor, din cauza cădurii. Îmi răspunde că, în sala mare, găseşte apă şi aer condiţionat. „Azi, până acum, a venit cineva?” Nu.

Ceva mişcare e însă pe calea Bucureşti, în vecinătatea intrării la Filarmonică. E încă umbră, aşa că patru-cinci negustori de vechituri – mărunţişuri de tot felul, obiecte din cupru, alamă, porţelanuri, discuri de vinilin etc, etc – îşi etalează marfa la acest târg care e permis doar în weekend. Rarii trecători care se apropie de tarabe doar privesc, îşi aduc aminte şi pleacă mai departe. Fără să cumpere…

Fototext: Gabriel LIXANDRU

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *