Istoria Mănăstirii Curtea de Argeş se aseamănă de multe ori cu legenda întemeierii ei: tragică, dar, în acelaşi timp, măreaţă. Mănăstirea, dar şi moaştele Sfintei Filoteia, care sunt adăpostite de veacuri la Argeş, au suferit de-a lungul vremurilor multe încercări. Însă, de fiecare dată, s-au găsit şi oamenii care au împiedicat faptul ca lăcaşul sfânt să se risipească. De aceea este cazul să ne amintim şi de cei care au stat de veghe lângă sfintele ei oseminte. Unul dintre aceştia este arhiereul Pavel Şerpe.

Alături de muncitorii Bucureştiului

Petru Şerpe s-a născut la 18 mai 1897 în comuna Păstrăveni, din preajma oraşului Târgu Neamţ. Părinţii săi, Nicolae şi Safta, oameni credincioşi, ca mai toţi cei care vieţuiesc în preajma marilor lavre ale Moldovei, au dorit ca şi familia lor să dea un slujitor lui Dumnezeu. Tânărul Petru s-a dovedit a avea toate calităţile pentru demnitatea preoţească: inteligenţă, smerenie şi dorinţă de a-l sluji pe aproapele. După finalizarea studiilor şi căsătorie, Petru Şerpe devine slujitor la mai multe parohii din ţară. În 1932 ajunge în Crângaşi, care, de foarte puţin timp, devenise, dintr-un mic sat, un cartier al Bucureştiului. Câmpul misionar al preotului Petru Şerpe a fost format în principal din familiile de muncitori din zona Regie (fabrica de tutun şi alte unităţi mai mici). Părintele Şerpe a încercat şi a reuşit, în majoritatea cazurilor, să aducă la masa dialogului pe patroni şi pe muncitori, într-o perioadă în care criza economică cunoştea în România cote extrem de ridicate. Când sărăcia şi disperarea deveniseră locuri comune, părintele Şerpe a căutat să rezolve lucrurile în spiritul unei dreptăţi sociale trecute prin simţirea creştină. Această atitudine activă a părintelui a contribuit ca în Regie, în timpul marilor greve din Bucureşti din 1933, să nu se ajungă la conflictele şi vărsarea de sânge care au avut loc la atelierele Griviţa.
Un amănunt oarecum insolit al activităţii lui Pavel Şerpe printre muncitorii bucureşteni este sprijinul său acordat efectiv pentru realizarea unui film de lungmetraj despre viaţa şi activitatea muncitorilor din Regie, pe care l-a prezentat acestora „într-o sală de 600 de locuri“. Era o modalitate aparte de a le arăta muncitorilor valoarea lor şi o cale de apropiere eficientă între aceştia şi preotul lor, un preot care a înţeles de pe atunci valoarea sfintelor moaşte şi a pelerinajului pentru întărirea şi creşterea în duh a credincioşilor. Din acest motiv, periodic, părintele Şerpe a organizat pelerinaje cu sute de oameni la locurile de închinare cele mai importante din România acelor vremi. Nu ştia atunci că, peste ani, va deveni el însuşi păzitorul unui asemenea loc.

Arhiereul Pavel Ploieşteanul

Rămas văduv în jurul vârstei de 50 de ani, preotul Şerpe şi-a găsit alinarea în muncă şi rugăciune. Patriarhul Nicodim, apreciind calităţile sale, l-a numit consilier referent al Secţiei culturale a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Odată cu instaurarea guvernului Groza în martie 1945, nori negri ameninţau şi Biserica Ortodoxă Română. Obişnuit cu schimbarea regimurilor politice şi cu ameninţările de orice fel, patriarhul Nicodim era pregătit să lupte şi de data aceasta. Consilierul Şerpe i s-a părut a fi bătrânului patriarh un om cinstit şi devotat. De aceea, în primăvara anului 1946, patriarhul Nicodim l-a propus pentru un post de arhiereu-vicar patriarhal.
Dar, tocmai pentru că era considerat om de încredere al patriarhului, alegerea ca arhiereu a părintelui Şerpe a fost blocată sistematic de autorităţi. Abia în vara anului 1947, cu sprijinul regelui Mihai, care a semnat Decretul regal de numire, Şerpe devine vicar patriarhal, fiind tuns în monahism sub numele de Pavel. În acea perioadă, patriarhul Nicodim era tot mai bolnav, petrecându-şi majoritatea timpului la Mănăstirea Neamţ. Cel care a rămas în Dealul Mitropoliei să facă faţă ”tovarăşilor” din clădirea Parlamentului a fost tocmai arhiereul Pavel Şerpe Ploieşteanul, în calitate de membru al locotenenţei patriarhale. Acesta, până la decesul patriarhului Nicodim, s-a împărţit între Bucureşti şi Neamţ, dovedind că a meritat pe deplin încrederea acordată de bătrânul patriarh.

A readus moaștele Sfintei Filoteia la Curtea de Argeș

Ca loc de retragere i-a fost stabilit arhiereului Şerpe Mănăstirea Curtea de Argeş. În 1949, pentru ca oamenii să nu mai viziteze mormintele regale, biserica fusese închisă, moaştele Sfintei Filoteia mutate la Episcopia din Râmnicu Vâlcea, iar clădirile fuseseră declarate case de odihnă pentru muncitori. Cu multă greutate reuşeşte patriarhul Justinian în 1951 să obţină retrocedarea mănăstirii, în care mută, pentru a justifica spaţiul cerut, cursurile de îndrumări misionare ce avuseseră până atunci loc la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Astfel, când ajunge la Argeş, Pavel Şerpe nu vine să se bucure de pensie, ci să preia conducerea cursurilor de îndrumare (apoi şi funcţia de stareţ al mănăstirii), având o misiune foarte grea, aceea de a reda strălucire arhitecturală şi duhovnicească unui spaţiu devastat. Arhiereul s-a apucat imediat de lucru. A refăcut clădirile, a redeschis biserica spre închinare, a adus călugări îmbunătăţiţi pentru a fi călăuză credincioşilor. Durea însă locul gol, unde fusese odinioară racla cu moaştele Sfintei Filoteia, care de sute de ani veghease asupra argeşenilor.
Împreună cu patriarhul Justinian, PS Pavel Şerpe a reuşit să obţină aprobarea pentru readucerea moaştelor Sfintei în mănăstirea lui Neagoe Basarab, în octombrie 1955. Pavel Şerpe organizează la Argeș slujbe ample cu ocazia praznicelor, la care participă numeroşi credincioşi, le vorbeşte cu entuziasm pelerinilor despre legenda Mănăstirii Argeş şi despre Sfânta Filoteia, organizează pelerinaje şi-i educă în spirit ”mistic” pe preoţii care vin la cursurile de îndrumare. PS Pavel Şerpe a trecut la cele veşnice în 1978.
Sursa: ziarullumina.ro