Web Analytics

articol scris miercuri, 12 iunie 2024

Patru primari-surpriză s-au destăinuit „Jurnalului de Argeş”

Scrutinul de duminică, 9 iunie, s-a încheiat cu câteva surprize. La prima mână, ca să zicem așa, noi am numărat patru.

Constantin Mogaru (Corbi), despre Virgil Baciu: „Totul trebuia să se facă la comanda lui”

Una dintre surprize, poate cea mai mare, s-a produs la Corbi, acolo unde omul de afaceri Constantin Mogaru (PSD) va fi validat în funcția de primar al comunei. Acesta l-a învins pe Virgil Baciu, candidatul PNL cotat cu prima șansă şi fost primar la Corbi timp de opt ani, în perioada 2012-2020. Cum a reușit o astfel de performanță? – l-am întrebat luni, 10 iunie, când deja erau încheiate socotelile preliminare.

„În mare parte mă așteptam să câștig. Au fost 95 de voturi diferență. Dacă îmi va fi greu să constitui o majoritate în Consiliul Local? Nu e musai. Cu un comportament frumos și cu o înțelegere se poate face orice. La Corbi trebuie să se facă diferența, pentru că noi suntem oameni civilizați, oameni cu cei șapte ani de acasă. Totul se poate face cu colaborare”, ne-a spus dl Mogaru, care, la insistențele noastre, ne-a explicat de ce crede el că a câștigat în fața unui candidat redutabil, care a fost Virgil Baciu. „Modul lui de comportament spune tot, și în campanie, și în Consiliul Local, și unde vreți dv. Totul trebuia să se facă la comanda lui. Dați-vă seama că noi, anul ăsta, am avut o singură ședință de Consiliu Local. În rest, totul se face numai pe genunchi. Pe fata lui (primar în funcție - n.n.) cine credeți că o comanda?! Și ea avea un comportament asemănător. Iată că trebuia să mai coboare și cu picioarele pe pământ. Nu știu dacă mai rămâne în Consiliu. E alegerea lui” – ne-a spus Constantin Mogaru.

Citește și Victorie fără baie de mulţime pentru Elena Lasconi

Ioana Georgescu (Călinești): „Au fost foarte multe minciuni în încercarea de a mă denigra”

La Călinești, PSD a câștigat Primăria cu o tânără: Ioana Georgescu, fiica edilului-șef Mihai Georgescu, socotită revelația actualului scrutin, date fiind studiile sale serioase și o experiență profesională mai puțin obișnuită la o astfel de vârstă. Am întrebat-o ce i s-a părut mai dificil în această campanie electorală.

„Eu știam ce înseamnă o campanie. E prima oară când am fost eu candidat, dar știam ce este o campanie, pentru că întotdeauna l-am însoțit pe tatăl meu. Și acum patru ani am fost cu el în campanie și l-am sprijinit cât de mult am putut, dar și în trecut, când a candidat la funcția de consilier și a susținut pe altcineva la funcția de primar. Deci, un istoric în politică îl avem cumva din familie. Sincer, m-a surprins câte răutăți și minciuni au apărut în primul rând pe Facebook despre mine, de pe un cont anonim. Conturi false și anonime. Au fost foarte multe minciuni în încercarea de a mă denigra și de a convinge electoratul să nu mă voteze, că n-am nicio pregătire sau diverse… Știam că vor fi răutăți și minciuni, dar nu mă așteptam la atât de multe, la nivelul la care au fost. Dar am încercat să le ignor…” – ne-a spus Ioana Georgescu.

Tânăra primăriță știe că trebuie să realizeze o majoritate în Consiliul Local pentru a-și putea implementa proiectele dorite: „Mai avem nevoie de o persoană pentru a avea majoritatea. Cred, totuși, că și consilierii din opoziție ar trebui să voteze pentru interesele comunei”. I-am spus Ioanei că, poate, e prea idealistă, a zâmbit, apoi ne-a explicat de ce a renunțat la un post bun în străinătate pentru o funcție de primar în comuna ei? „Lucram la Ambasada României din Cairo, într-un post bun. Nu eram diplomat, dar aveam un post bine plătit. Lucram direct cu ambasadorul, la biroul său, țineam și secretariatul Ambasadei, și partea de asistent personal al ambasadorului. Rațiunea a fost următoarea: dacă în Egipt lucrez pentru statul român și în beneficiul statului român, de ce să nu lucrez în România pentru comuna mea?! Eu am ajuns în Egipt, inițial, ca voluntar, acum mulți ani. După programul de voluntariat, am terminat masteratul la București, am aplicat pentru o bursă și am obținut o bursă de studii în Egipt pentru limba arabă… Iar când eram în Egipt tot cu un voluntariat, care s-a transformat în internship la Semiluna Roșie, cei de la Ambasadă m-au sunat și mi-au spus că au nevoie de un om și că sunt prima lor opțiune, pentru că au lucrat cu mine cât am fost stagiar și că au fost mulțumiți de implicarea mea. Chiar m-a bucurat atunci. Totuși, stând printre străini, nu aveam aceleași beneficii ca un diplomat. Am învățat însă foarte multe”…

Deși nu și-a început mandatul de primar, Ioana Georgescu spune de pe acum că dacă oamenii vor fi mulțumiți de activitatea sa, va candida și peste patru ani. „Sunt realistă, nu am venit să promit că într-un mandat asfaltez toate străzile și implementez tot, dar îmi doresc să realizez cât mai multe. Dacă nu voi face nimic, iar oamenii vor fi nemulțumiți, îmi va fi rușine să mai continui. Probabil, știți că noi nu avem canalizare la Călinești. Deja luăm legătura cu cineva pentru a ajunge la Bruxelles cu proiectul de canalizare. Este prioritatea mea numărul unu, pentru că mi s-a confirmat că pot fi depuse la Bruxelles proiectele de valoare mare și, pentru că am lucrat în mediul diplomatic, vă dați seama că nu mi-e deloc greu să solicit așa ceva. Și sper să reușesc”.

Citește și Alegeri nebune şi trei concluzii din zone fierbinţi

Ion Pârnuță (Rucăr): „Eu gândesc matematic, ca într-o afacere. Nu fac compromisuri”

La Rucăr, Ion Pîrnuță, candidatul PNL a câștigat alegerile pentru funcția de primar, în detrimentul unui contracandidat cunoscut, Marian Dumitru Boncoi (PSD). Despre cum a fost această luptă electorală ne-a vorbit chiar câștigătorul.

„Diferența a fost în jur de 5%. În spate a fost munca, indiferent cât am fost de hulit. Am muncit de 30 de ani. Suntem trei frați care muncim de când suntem copii. Există o repulsie a unor oameni, mai ales a celor care n-au înțeles că nu mă las călcat în picioare. Eu discut ca în afaceri: unu cu unu fac doi. Repet, la mine e importantă munca, dar în primul rând e credința în Dumnezeu. Cel mai greu a fost să vorbesc în familie, să luăm decizia toți și totul am lăsat în mâna lui Dumnezeu. Nu m-am înțeles deloc cu contracandidatul, cu nimeni, cu absolut nimic. Dacă mă văd, mi-ar da în cap. Îmi pare rău că sunt oameni și… oameni și caractere meschine… Îi spuneam și acum unui băiat de la USR, cu care jucam fotbal demult: noi suntem două echipe de fotbal și toți alergăm să câștigăm. Păi, ce, trebuie să le rupem picioarele și să-i omorâm pe cei din echipa adversă?! Eu nu așa gândesc.

Am lângă mine acum o echipă nu de 10, de nota 20. Am rămas și cu cei care au fost în PNL, am venit și cu suflu nou. Nu am luat decât 5 consilieri, din 15, dar eu gândesc matematic, ca într-o afacere. Mie îmi trebuie om care să muncească. Nu fac compromisuri și nu vreau să patinez pe locul drept. Am de implementat în primul rând două proiecte pe Anghel Saligny, făcute doar de mine de la A la Z. E alimentarea pe Loara, pe Mediu, iluminatul să-l finalizez și să trec la etapa a doua, stațiile, căminul și, prima treabă, chiar acuma vorbeam, să vină medicii să dăm drumul la centrul de permanență. Trebuie să fie plusvaloare și o sursă de venit pentru Primărie, să nu mai fim doar asistați sociali. Eu trebuie să dau venituri. Reduc costurile, dar să creez venituri” - ne-a spus, pragmatic, Ion Pîrnuță.

Citește și Sudul a salvat din nou onoarea PSD Argeş

Constantin Cojocaru (Slobozia): „Mi-am luat o echipă tânără, i-am luat din talpă, din popor, nici cu două clase, dar nici cu facultate”

Surpriză la alegerile locale a fost și în comuna Slobozia, acolo unde Constantin Cojocaru (PNL) l-a învins categoric pe primarul în funcție, Petre Funie (PSD), care are trei mandate la activ, două dintre ele fiind consecutive (2016-2024). Despre izbânda sa fără drept de apel ne-a vorbit proaspătul ales să conducă patru ani destinele comunei.

„Am câștigat la peste 700 voturi diferență. Ei nu au înțeles ceva, așa am avut și motto-ul: ca să fii primar trebuie să fii mereu aproape de oameni” - ne-a spus Constantin Cojocaru, viceprimarul care din toamnă devine primar. Pe whatsapp-ul personal are următorul status: „Cei 7 ani de acasă sunt greu de purtat într-o lume în care nesimțirea a devenit o calitate”. Noul edil-șef ni-l explică prin raportarea la cel căruia îi va lua locul: „Eu, personal, am fost lângă dânsul două mandate, iar ceilalți, din echipele adverse, n-au înțeles că există o competiție o dată la patru ani și că există viață și după alegeri. Când eram lângă dânsul, mă atacau 80 la sută pe mine, nu pe dânsul. Atacuri personale, neadevărate. Culmea e că s-a ajuns să fie acum dânsul împotriva mea, că tot dânsul a provocat această despărțire, această rupere… Iar pe toți aceia care dădeau atunci în mine i-a luat lângă dânsul. Eu mi-am luat o echipă tânără, frumoasă, cum trebuie, cu școală nu atât de multă, în ghilimele, cum au zis dânșii, dar i-am luat din talpă, din popor, cum ar veni, nici cu două clase, dar nici cu facultate… Cu omenie și curățenie sufletească, fără nicio prostie în spate, antreprenori, cu afaceri, cu tot ce trebuie… Eu am promovat niște întâlniri cu oamenii în sat. Dânsul, fiind primar în funcție, strângea, să zicem, 20, iar eu strângean 80. Și atunci s-a spus totul, oamenii nu s-au mai ferit. Am fost forțat să candidez. Și având semnale, trăind activ, aici, eu cu familia, taică-meu, copiii…”

Citește și Cum au votat argeşenii. Datele pentru fiecare localitate

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dreptul la expresie: 23 septembrie, Sărbătoarea Zilei Internaționale a Limbajului Semnelor (ONU)

Data de 23 septembrie este marcată anual ca fiind Ziua internaţională a limbajului semnelor. Iniţiativa aparţine Federaţiei Mondiale a Surzilor […] Citește!

vamesi arestati

Update. Argeșeanul acuzat că și-a înjunghiat nora a fost arestat preventiv

Bărbatul de 69 de ani, din Curtea de Argeș, acuzat că și-a înjunghiat nora luni, 21 septembrie, a fost reținut […] Citește!

Vaccinarea oilor începe cel târziu la 1 octombrie. ANSVSA anunță măsurile care pot debloca exporturile

ANSVSA anunță că programul de vaccinare a ovinelor urmează să înceapă cel târziu la 1 octombrie 2026, după primirea dozelor […] Citește!

Cifrele care arată cât de puțină mișcare fac românii: 2 din 3 români spun că nu fac niciodată sport

Un nou Eurobarometru scoate la iveală un nivel redus al practicării sportului în România. 66% dintre românii chestionați afirmă că […] Citește!

România, lider în e-commerce în Europa de Est: piața online a ajuns la 12,9 miliarde de euro

Comerțul online din România a depășit pragul de 12 miliarde de euro în 2025, ajungând la 12,9 miliarde de euro. […] Citește!

Adio taxelor de pod de la Fetești și Vadu Oii. Ce se schimbă pentru șoferi de la 1 octombrie

Șoferii nu vor mai plăti separat pentru traversarea podurilor de la Fetești și Vadu Oii începând cu 1 octombrie. Eliminarea […] Citește!

Explozia din Rahova: au început lucrările la blocul grav afectat. Primii stâlpi de susținere au fost montați

Lucrările pentru punerea în siguranță a blocului de pe Calea Rahovei, afectat grav de explozia produsă în octombrie 2025, au […] Citește!

Alertă cibernetică în Europa: gruparea chineză Mustang Panda a atacat sectorul maritim din cel puțin șapte țări

Sectorul maritim european a fost ținta unei campanii de spionaj cibernetic desfășurate de gruparea Mustang Panda. Potrivit Agenției Uniunii Europene […] Citește!

Armele de pe frontul din Ucraina, motiv de îngrijorare în UE. Ce avertisment apare într-un document al Consiliului

Statele membre ale Uniunii Europene sunt preocupate de posibilitatea ca arme și echipamente militare folosite pe frontul din Ucraina să […] Citește!

Ciprian Marica, înainte de Suedia – România: „Avem 20-25% șanse, dar trebuie să credem în ele”

Ciprian Marica consideră că România pornește cu șansa a doua în confruntarea cu Suedia, însă fostul internațional spune că „tricolorii” […] Citește!

Actorul francez Arnaud Denis a murit la 43 de ani după ce a ales eutanasia în Belgia

Actorul și regizorul francez Arnaud Denis a murit în Belgia, la vârsta de 43 de ani, după ce a ales […] Citește!

Nicușor Dan, la New York înaintea discursului de la ONU. Președintele a inaugurat intersecția „Queen Marie of Romania”

Președintele României, Nicușor Dan, se află la New York, unde participă la evenimentele organizate în marja Adunării Generale a Organizației […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Siegfried Mureșan, produs al Berlinului, împachetat la Bruxelles, livrat în România

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete