Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii Argeș a marcat marți, 30 mai, „Ziua Întreprinzătorilor”. Cu această ocazie a fost prezentată și noua conducere a structurii județene, în fruntea căreia se află Ion Glișcă, cel care a fondat prima organizație a întreprinderilor mici și mijlocii din județ, la Mioveni.
Citește și: Guvernul a decis creșterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic. E un avans pe viitoarea grilă
În cadrul evenimentului, Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, i-a înmânat noului președinte o Diplomă de Excelență dedicată împlinirii a 18 ani de activitate a Patronatului Județean al IMM-urilor din Argeș.
„Consiliul Județean promovează politici publice care vin în sprijinul activităților întreprinderilor mici și mijlocii. România are un trend de creștere în acest moment, cu o valoare a PIB-ului de la 2,3% și vorbim de o creștere constantă care face din România o țară atractivă și o țară care devină importantă în ochii cetățenilor Uniunii Europene. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără aportul consistent al investitorilor mici și mijlocii. Fiecare organizație locală, zonală și județeană are rolul ei bine determinat în această dezvoltare” – a spus vicele Adrian Bughiu, conform unui comunicat de presă al CJ Argeș.
„Sper să ne fiți alături și în următorii ani. Am o deosebită onoare să vă vorbesc din partea unei organizații la al cărei istoric am contribuit și îmi doresc să avem cât mai mulți membri și să fim cât mai implicați astfel încât să determinăm îmbunătățirea cadrului juridic în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat, la rându-i Ion Glișcă.
Fostul președinte, Dan Atanasiu, a preluat funcția de președinte onorific al structurii județene.
„Anul acesta, structura noastră și-a schimbat denumirea în Patronatul Județean al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Argeș, structură a Consiliului Național, una din cele două confederații patronale la nivel național” – a spus și Dan Atanasiu, potrivit sursei citate.
0 Comentarii