Web Analytics

articol scris joi, 04 noiembrie 2010

Patriarhul îi va canoniza pe cei 116 arşi de vii în biserica de la Costeşti

# 80 de ani au trecut de la tragedia din Vinerea Mare. Pe 18 aprilie 1930, Costeştiul avea să trăiască cea mai mare tragedie din istoria sa. Bisericuţa din lemn, veche de 300 de ani, de doar 24 de metri pătraţi, a luat foc în timpul Deniei din Vinerea Mare. 116 suflete, dintre care 100 de copii, prezenţi la slujbă, au ars de vii. Tot atunci şi-a găsit sfârşitul şi preotul paroh Dumitru Vişinescu, cel care a fost mistuit de flăcări împreună cu fiul său, în vârstă de 11 ani, pe care-l ţinea strâns la piept, alături de Evanghelie. Acum, la 80 de ani de la tragicul eveniment, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a demarat procesul de canonizare a celor 116 persoane. Din acest motiv, la ordinul Patriarhului Daniel, la Costeşti urmează să sosească o comisie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta va face un raport complet despre circumstanţele tragediei, urmând apoi să finalizeze procedura de trecere în rândul sfinţilor a celor 116 suflete mistuite de foc la Costeşti, în Vinerea Paştelui.

Regina Maria a fost prezentă la funeralii

La denia din Vinerea Neagră, cum a rămas ziua de 18 aprilie 1930, în subconştientul colectiv, au venit peste 200 de persoane. Spaţiul bisericii din Costeşti fiind foarte mic, părinţii au luat hotărârea să rămână afară pentru a putea să le facă loc înăuntru celor mici, ca să asiste la slujbă. Incendiul s-a pornit de la o lumânare care a aprins nişte coroane aflate în biserică. Când sfântul lăcaş a luat foc, iar fumul şi flăcările au început să iasă pe geamuri şi prin acoperiş, toţi cei de afară au dat buzna înăuntru ca să-şi salveze copiii. Practic, s-a creat o busculadă în faţa micuţei uşi a bisericii. Nimeni nu a mai reuşit să intre şi nimeni să mai iasă. Vestea nenorocirii abătută asupra enoriaşilor din Costeşti a îndurerat-o şi pe Regina Maria, care a venit special în Argeş, la funeralii, alături de Regele Mihai, pe atunci în vârstă de doar nouă ani. Tot Regina Mamă a fost cea care l-a trimis la Paris, la tratament, pe unicul supravieţuitor al incendiului, un tânăr de 17 ani, care a murit până la urmă, din cauza arsurilor foarte grave.

O femeie îşi alinia cadavrele copiilor pe iarbă, în ordinea vârstei

„Un sat întreg îndoliat. Scene de tragedie”, aşa a titrat pe prima pagină ziarul „Universul” în ediţia din 24 aprilie 1930. Iată şi ce povesteşte un martor ocular pentru ziarul „Universul”: „O femeie îşi pierduse toţi cei cinci copii ai săi. Aliniase cadavrele pe iarbă, în ordinea vârstei. Iaca pe Ancuţa, spunea ea, asta e Mărioara, el e Nicolae. Ancuţa nu avea cap, o bucată din şira spinării ieşea pe gulerul bluzei. Marioara nu mai avea craniul. Nicolae avea ţeasta capului spartă, fără creier. Şi femeia se silea, în halucinaţia ei, să dovedească cu fotografiile aduse de acasă că aceia şi nu alţii sunt copii ei”.

Preotul paroh spune că dosarul de canonizare e gata

Demararea procesului de canonizare a fost confirmată şi de actualul paroh al bisericii din Costeşti, preotul Gheorghe Ene, care ne-a spus: „Arhiepiscopia a făcut toate demersurile necesare canonizării celor 116 suflete arse în incendiul din 18 aprilie 1930. S-a strâns un dosar impresionant care conţine sute de pagini, cu toate datele şi mărturiile martorilor din acea vreme, dar şi cu declaraţii ale urmaşilor celor pieriţi în Vinerea Mare. Aşteptăm, acum, să sosească la Costeşti o comisie a Sfântului Sinon, care va analiza la faţa locului toate datele din dosar, urmând apoi să se decidă data la care va fi făcută canonizarea”.
(Ionuţ STANCIU)

Distribuie!

0 Comentarii

Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele

O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!

Scandalul de la Oil Terminal ia amploare: 43 de inculpați sub control judiciar și 111 imobile puse sub sechestru

Ancheta privind presupusele fraude cu motorină din dosarul Oil Terminal a intrat într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT au anunțat vineri, […] Citește!

Frauda uriașă cu bani din Marea Britanie, anchetată în România: Patru persoane reținute, iar Fiscul britanic vorbește despre aproape 200 de milioane de lire

O amplă operațiune desfășurată în România, cu participarea anchetatorilor britanici, a scos la iveală o presupusă rețea de fraudare a […] Citește!

Gazele din Marea Neagră atrag interesul Ungariei. Budapesta negociază importuri din România înainte de startul Neptun Deep

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri, 13 noiembrie 2026, la Dublin, cu premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un moment în […] Citește!

Răsturnare de situație în cazul exploziei care a distrus un bloc din Italia: Un român de 55 de ani, arestat imediat după externarea din spital

Un român în vârstă de 55 de ani a fost arestat în Italia, fiind suspectat că ar fi provocat intenționat […] Citește!

Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara

Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!

Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul

Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!

Tragedie pe DN1, la Predeal: O femeie de 60 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autobuz

Un accident rutier mortal a avut loc vineri, 13 noiembrie 2026, pe DN1, în zona stațiunii Predeal, din județul Brașov. […] Citește!

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!

Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete