Un cotidian al presei argeșene, printr-un articol din 22 iulie a.c., intitulat “Conacul Alimănișteanu, înainte o bijuterie arhitecturală, astăzi în paragină”, aducând în actualitate o pagină din istoria frumoasă a Argeșului, mi-a sugerat cuprinsul rândurilor ce urmează.
Mă voi referi numai în treacăt, făcând câteva precizări asupra construcției respective, denumite, de altfel, oficial și în actele patrimoniale drept Castelul Alimănișteanu. E așezat într-o poieniță la 840 m altitudine, pe un deal, în mijlocul unei falnice păduri de brazi și mesteceni, în satul Bilcești aparținând de comuna Valea-Mare Pravăț, pe drumul spre Mățău – Mioarele.
Voi expune în continuare o pagină mai puțin cunoscută (dar extrem de interesantă) din istoria pomiculturii pe care domeniul din jurul castelului a scris-o la începutul secolului trecut… Pe unul din trupurile de teren ale domeniului – proprietatea fiind constituită din mai multe astfel de parcele, izolate unele de altele, lucru specific zonelor de deal – a fost plantată, în 1905-1908, o livadă de măr și prun pe 8 ha, cu 30 de soiuri locale și străine, pomii fiind formați cu trunchiul înalt, pentru ca animalele care pășteau să nu le rupă ramurile. Purtând în minte imaginea livezii de acasă, Dumitru Alimănișteanu (1898-1973), în timpul studenției în minerit, din Franța, s-a interesat și a vizitat câteva școli de arhitectură, între care și Versailles. Întors în țară, treptat, a pus în aplicare cunoștințele asupra pomiculturii intensive căpătate în Franța. Mai întâi, la unul din trupuri, pe 5,5 ha, a înființat o livadă de meri altoiți pe portaltoi vegetativ, de vigoare mică, la distanțe de 3m/2m și 4m/2m, cu densități de 1250-1700 pomi la hectar, iar la păr, altoit pe gutui, distanțe de 2m/2m, cu o densitate de 2500 pomi/ha. O altă noutate introdusă la Bilcești în 1940 (unicat până în zilele noastre) a fost plantarea pe 1 ha a unei livezi de păr altoit pe gutui, la 40 cm unul de altul, pe lângă ziduri de cărămidă înalte de 2m, cu 50 cm lățime, tencuite și văruite, acoperite cu șindrilă; pomii, sub formă de cordoane verticale, au fost legați de zidurile respective, create pentru îmbunătățirea microclimatului, mai ales sub aspect termic, deficitar în zonă din cauza altitudinii înalte.
O plantație organizată în anii 1939-1940, pe o suprafață de 6 ha, a cuprins o colecție cu câteva zeci de soiuri de prun, dintre cele mai valoroase. De asemenea, în aceeași perioadă, a organizat 10 ha cu numeroase soiuri de măr, pe plantația estică, spre Argeșelu, la care s-a adăugat 1 ha trandafiri de dulceață.
Pentru realizarea acestor adevărate „perle” în epocă, Dumitru Alimănișteanu a apelat și la cunoștințele profesionale ale unui cunoscut profesor german, fiind ajutat și de doi elvețieni, angajați permanent. De ce precursor? Pentru că portaltoii vegetativi și densitățile de 1000-2000 de pomi pe hectar, folosite la Bilcești în deceniul 30-40 al secolului trecut, abia după 1977-2000 au fost introduse și generalizate la nivel național. Între timp a trecut peste noi valul (1955-1960) de a fi folosit „cele mai avansate tehnologii” de la “fratele răsăritean”, printre care “sistemul agro-pomicol” cu rândurile de pomi la 10-12 m unul de altul, la polul unei extensivități extreme! De asemenea, să pui la un loc, începând cu 1905, pe hectare întregi, zeci de soiuri de măr, păr, prun, pentru a le compara calitățile – din inițiativă și cu resurse private – este cu totul de remarcat și totuși s-a petrecut într-o gospodărie muceleană. Despre evoluția domeniului și a castelului după donația către statul român, în 1948, în ediția viitoare.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Spaţiul verde – componentă de prim ordin a vieţii piteştenilor
0 Comentarii