Într-o discuție recentă cu o somitate a jurnalismului argeșean mi s-a sugerat faptul că nu totdeauna titlurile articolelor mele atrag cititorul să urmărească conținutul, adesea de consistență! Am hotărât să încep cu subtitluri! Ciclul legat de „Pământ” îl voi continua, mai ales că perioada pe care o trăim este plină de întrebări, pe care în decursul istoriei ni le tot punem, ciclic, căutând să le ordonăm prioritățile: precum în prezent, pe primul loc apărarea; de acord, mai sunt și altele, eu aș așeza, dacă nu înaintea tuturor, măcar la același nivel, hrana, care ne este vital necesară zi de zi!
Noi ne considerăm a 4-5-a țară europeană, deținând în exploatare în jur de 15 mil. ha teren; și totuși, să repetăm mereu, importăm cca. 70-80% din consumul alimentar la unele produse de primă importanță, aș cita chiar…! Ciclul actual al intervențiilor mele se referă, însă, strict la politicile agrare aplicate mai ales în secolul trecut, care au condus la formarea proprietății țărănești ale cărei reverberații le resimțim până astăzi. Înainte de a analiza și a emite câteva considerații–propuneri pentru noua administrație pe care agricultura o va avea în viitorul guvern (o dorim receptivă), voi reproduce studiul sociologului agrar, prof. dr. N.O. Popovici – Lupa, probabil ultima publicație în domeniu, apărută în 1944.
„Din punctul de vedere juridic, principiul lotului economic are un corolar tot așa de important ca și principiul însăși: indivizibilitatea și moștenitorul unic. Fără aplicarea lui, situația noastră social-agrară nu numai că nu se poate îmbunătăți, dar se va agrava din ce în ce. Cei câțiva moștenitori ai fiecărui lot se vor simți legați de o parcelă, suficientă numai pentru o viață de mizerie, dar insuficientă pentru un trai prosper. Moștenitorul unic, cel mai vrednic, va fi desemnat sau, cel puțin, confirmat obiectiv, de către o anumită autoritate. Se pune întrebarea: ceilalți moștenitori să fie, sau nu, despăgubiți de către unicul? Hotărât, nu. Dreptul la despăgubire ar fi o rămășiță a teoriei proprietății sacră și inviolabilă. Ori, dacă astăzi se admite că proprietatea trebuie să îndeplinească o funcțiune socială, aceea de a produce cât mai mult și mai bun, în interesul comunității naționale, cum să corespundă acestei cerințe moștenitorul unic, care ar avea de suportat sarcini peste puterea de productivitate a lotului? Experiența făcută în alte țări – mai ales în Germania – a confirmat acest adevăr. Și din acest motiv noua lege germană respectivă nu admite despăgubirea comoștenitorilor, precum nu admite nici sarcinile ipotecare. S-ar obiecta cu îngrijorare: ce devin frații excluși de la moștenire? Se vor îndruma singuri sau vor fi îndrumați prin o chibzuită politică socială, către alte ocupații mai rentabile decât o proprietate parcelară, proprietate de mizerie, cu toate cusururile ei.
Astăzi, când dezvoltarea industriei, meșteșugurilor și comerțului nu mai este o problemă, ci un proces în curs de desfășurare, comoștenitorii excluși vor fi absorbiți în acest proces. Îndeosebi meșteșugurile la țară, a căror importanță – numerică, economică și socială – este mult mai mare decât se pare la prima vedere, vor oferi mijloace de trai multora dintre comoștenitori. Principiul indivizibilității și al moștenitorului unic este valabil și trebuie să fie aplicat și pentru proprietatea mijlocie!?”
S-a terminat războiul; a venit socialismul care a rezolvat problemele agrare prin colectivizare; comasare fără haturi. A venit ‚89, Legea 18/91, înapoi la pulverizare. Fără să ne dăm seama, în 2007, am intrat în U.E. alături de țări, toate, în mod special cele cu mare pondere agrară, dispunând de o structură agrară total diferită, formată istoric, după concepții (politici) economice, respectiv exploatații – ferme – majoritar de dimensiuni mijlocii, viabile. O statistică a vremii consemnează, de exemplu, pentru primele 15 țări fondatoare ale U.E., un număr de 7.341 de exploatații agricole – în mare parte ferme – cu o medie de 17,5 ha fiecare. În același timp, în România, singură România avea pământul pulverizat în 4.485 exploatații–gospodării țărănești, cu o medie de 3,3 ha teren fiecare. Urmăm PAC (Politica Agrară Comună) a U.E., fără să fi rezolvat problemele agrare. Va urma.
Dr. ing. Ilarie Isac
N.B. Sper ca după „răscolirea” a toate, până spre rădăcini, să devenim mai înțelepți, mai eficienți.
Citește și Pastila de frumos. Şi totuşi… Pământul (I)
Citește și Pastila de frumos. Şi totuşi… Pământul (II)
0 Comentarii